Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boc Romania consuma mai mult decat produce

ro

30 May, 2010 19:33 907 Marime text

"România consumă mai mult decât produce. În plus, ceea ce se produce este prost împărţit în cadrul bugetului în România", a declarat, astăzi, premierul Emil Boc, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii, unde a încercat să demonstreze caracterul absolut necesar al măsurilor de austeritate hotărâte de guvernanţi.

De la ora 19.00, este programată o şedinţă de Guvern în care vor fi aprobate cele două proiecte de legi care pun în aplicare măsurile de austeritate din acordul cu FMI.

Prim-ministrul a precizat că 63 de procente din PIB se duc pe plata salariilor, a pensiilor şi a cheltuielilor sociale. Dacă se adaugă şi datoriile României şi contribuţia pentru Uniunea Europeană, cifra creşte la 70%. Restul de 30 de procente sunt reprezentate de cheltuielile de funcţionare ale instituţiilor statului, astfel că nu există suficiente fonduri pentru investiţii, a atras atenţia Emil Boc.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii