Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu Indemnizatia pentru copii si ajutorul pentru handicapati nu se vor reduce

ro

09 May, 2010 20:32 1379 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu a explicat, după întâlnirea-maraton cu sindicatele, că nu este de acord cu diminuarea diferenţiată a salariilor pentru că ar crea tensiuni inutile: "Sunt dispus la orice analiză, dar ştiu care este soluţia corectă: reducere egală din punct de vedere procentual pentru toţi. Până la sfârşitul anului rămân acei funcţionari care sunt cei mai buni, cei care-şi fac treaba."

În ceea ce priveşte subvenţiile, Băsescu suţine că doar două dintre acestea nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoane cu handicap şi indemnizaţia pentru copii. În restz se va merge până la radierea subvenţiilor, în funcţie de situaţiile punctuale.

"În opinia mea, aplicarea acestor măsuri va crea dificultăţi mari pentru populaţie. Îmi este extrem de greu să mă gândesc cum un pensionar sau un salariat la stat primeşte astfel de măsuri", a spus preşedintele, adăugând că altă soluţie era creşterea fiscalităţii şi noi credite.

Sursa: realitatea.net

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii