Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:03 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activităţi ale IPJ Constanţa prilejuite de „Ziua Naţională a României”

ro

30 Nov, 2011 21:51 809 Marime text
Începând cu 29 noiembrie a.c., poliţiştii constănţeni au derulat o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României.
Astfel, astăzi, începând cu orele 10.00 la sediul I.P.J. Constanţa a fost derulată activitatea intitulată „Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care peste 20 de elevi de la Liceul teoretic „I.C. Brătianu” din Nicolae Bălcescu au vizitat serviciile operative din cadrul Inspectoratului.
Vizita a început la Serviciul Criminalistic, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai eficiente servicii de specialitate de la nivel naţional, unde tinerilor le-au fost prezentate Laboratorul Poligraf, unde sunt investigate şi detectate comportamentele simulate.
Totodată a fost prezentate Compartimentul AFIS Morphotrak, unde sunt identificaţi diferiţii făpuituri ai unor infracţiuni, în funcţie de urmele papilare, ADN, etc., Biroul de Expertize Criminalistice şi Biroul IMAGETRAK - CDN, unde se întocmesc portretele robot şi sunt identificate persoanele în funcţie de semnalmente.
La finalul vizitei eleviilor le-a fost prezentat un auto-laborator criminalistic, care se deplasează la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor şi prelevarea probelor de la diferite evenimente.
Ulterior, elevii au fost conduşi la Serviciul Acţiuni Speciale, unde aceştia au vizitat baza de antremament a poliţiştilor, acestora prezentându-li-se echipamentul de acţiune al unui politist din cadrul S.A.S. şi câteva elemente specifice de intervenţie rapidă.
Receptivitatea elevilor şi a profesorilor a fost una ridicată, aceştia arătându-se interesaţi de toate activităţile specific poliţieneşti, urmând ca astfel de evenimente să fie derulate şi în viitor.
Având în vedere că menţinerea unui trafic rutier bazat pe respectarea vieţii şi a siguranţei participanţilor la trafic, reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni, în cadrul programului de prevenire a accidentelor de circulaţie şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”, poliţiştii rutieri constănţeni au desfăşurat activităţi pro-active în rândul preşcolarilor la Grădiniţele nr. 8 şi „Căluţul de Mare” din Constanţa, în zilele de 29 şi 30 noiembrie a.c., în vederea cunoaşteii şi respectării  normelor rutiere, pentru reducerea riscului de implicare a minorilor în accidente rutiere.
         Pornind de la faptul că cea mai mare parte a timpului copiii o petrec la grădiniţă, atât cadrele didactice cât şi poliţiştii au considerat că niciodată nu este prea devreme să-i înveţe pe aceştia să respecte regulile de circulaţie şi să-i ajute să dobândească cunoştinţe care să le permită acestora să se adapteze cu uşurinţă la condiţiile de mici pietoni.
Principalele obiective ale poliţiştior le-au constituit familiarizarea copiilor cu unele reguli de circulaţie rutieră, precum şi cunoaşterea unor indicatoare rutiere accesibile vârstei lor.
·
Activităţile prilejuite de „Ziua Naţională a României” vor continua mâine, 1 decembrie a.c., prin depunerea de coroane la Cimitirul Central, începând cu ora 10.00. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii