Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viitorul lui Hagi arata bine

ro

17 Sep, 2009 03:09 2491 Marime text
viitorulhagi.jpgIn cele şapte partide oficiale disputate, echipa antrenată de Iancu Guda are cinci victorii, o înfrângere şi un rezultat de egalitate

După ce a urcat până pe locul secund în campionat, în urma victoriei obţinute miercuri, FC Viitorul Constanţa va avea mâine şansa să urce în fruntea clasamentului Ligii a III-a, seria a II-a, după meciul contra celor de la ACS Berceni.

Înfiinţată, practic, în urmă cu aproximativ două luni, echipa Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi are un parcurs ideal în campionatul Ligii a III-a. Investiţia de aproximativ 10 milioane de dolari a lui Hagi începe repede să se vadă atât evoluţiile echipei de seniori, cât şi în echipele de juniori. Astfel, după ce şi-a asigurat prezenţa în eşalonul al treilea, luând locul celor de la CSO Ovidiu, tinerii jucători au reuşit o primă performanţă pe plan intern: calificarea până în faza a IV-a a Cupei României. Aici, FC Viitorul au fost eliminată de o echipă mult mai experimentată, Delta Tulcea, după ce a cedat la limită, scor 1-2. Eşecul din Cupă a fost însă singurul rezultat negativ de la începutul sezonului, formaţia pregătită de Iancu Guda şi Marius Codescu fiind neînvinsă în campionat. În ultimul joc disputat miercuri seară, echipa de seniori ai Academiei Gheorghe Hagi a reuşit o nouă victorie, scor 2-0, pe terenul formaţiei ilfovene CS Viscofil, într-un meci restant din etapa întâi a competiţiei. Goluri au fost înscrise în prima repriză, de Răvoiu şi Olteanu, după ce atacantul propus de Gheorghe Hagi la echipa naţională pentru Campionatul Mondial din 2014, Aurelian Chiţu, a contribuit decisiv la ambele reuşite. În urma acestui nou succes, echipa constănţeană a urcat două poziţii în clasamentul Ligii a III-a şi a ajuns până pe poziţia a doua. Antrenorii Viitorului, Iancu Guda şi Marius Codescu, au folosit jucătorii: Popa - Militaru, Răvoiu, Ionel Posteucă, Rusu, Florea, Crişan, Olteanu, Lupu, Stanciu, Chiţu. După patru etape, Viitorul a acumulat zece puncte (golaveraj 7-1) şi devine una dintre pretendentele la promovarea în liga secundă, obiectiv cerut şi de patron înainte de startul sezonului: „Pun presiune pe antrenorul Guda şi obiectivul din primul an va fi promovarea în eşalonul secund", a spus Hagi. Cele două puncte diferenţă între echipa de pe litoral şi formaţia clasată pe primul loc, ACS Berceni, pot fi anulate de jucătorii constănţeni mâine, când cele două grupări se vor întâlni în meci direct pe terenul liderului. Echipa ilfoveană este surpriza acestui început de sezon, fiind neînvinsă în primele patru runde. De asemenea, echipa din Berceni nu a primit niciun gol până acum şi a înscris 13, având astfel o medie de peste trei goluri pe meci. Partida contând pentru etapa a V-a va începe la ora 17.00. Altfel, în cadrul acestei runde, Farul II va juca acasă cu Petrolul Berca, Oil Terminal Constanţa şi CS Eforie primesc vizita echipelor de la CSO Ianca, respectiv Viitorul Însurăţei, iar CSM Medgidia va întâlni pe Callatis Mangalia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii