Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studiază afacerile şi e supervizor la un hotel în Birmingham Un fost fotbalist de la Farul s-a lansat în modelling în Anglia (galerie foto)

ro

25 Oct, 2012 01:00 4398 Marime text
modelling.jpgDin pricina unei accidentări, jucătorul constănţean Lucian Bubuleandră a fost nevoit să renunţe la fotbal pe moment. Însă este pe cale să se realizeze în alte domenii, după ce a plecat din ţară cu o bursă de studiu.

Fost jucător la FC Farul şi la Viitorul, Lucian Bubuleandră (24 de ani) este de un an şi două luni în Anglia, la Birmingham. Beneficiar al unei burse la University College Birmingham (UCB), Lucian studiază Business Enterprise (derularea completă, de la A la Z, a unei afaceri). A trecut în anul doi dintre cei trei ai Facultăţii, plus master-ul. În ţară, terminase Facultatea de Management Financiar-Bancar de la Universitatea „Spiru Haret", iar dacă i s-a ivit oportunitatea de a-şi aprofunda şi îmbogăţi studiile, nu a ezitat să-i dea curs.

O accidentare serioasă (are dureri la nervul sciatic, fiind nevoie, se pare, de operaţie, o neuroplastie, pe care nu îşi permite momentan să o plătească) l-a determinat pe Lucian să o rupă cu fotbalul deocamdată. Se dedică studiilor la Birmingham şi nu exclude să se stabilească definitiv în Anglia. „Nu urmăresc lucrul acesta neapărat, dar cine ştie, din moment ce voi termina această facultate. Voi vedea ce oportunităţi mi se ivesc în domeniu, le voi analiza şi mă voi decide dacă voi face pasul acesta sau nu", a declarat Luci.

La Birmingham, fostul fundaş central locuieşte, alături de alte trei persoane (iubita sa şi doi colegi, constănţeni şi ei), într-o casă cu trei camere, pe care au închiriat-o. Prietena sa, Heliana Vasilescu, studiază tot la UCB, dar la Marketing - Management.

Întreţinerea casei, cu tot cu utilităţi (apă, curent, gaz, Internet), îi costă cam 200 de lire sterline de persoană pe lună. Fiind bursier, Lucian nu plăteşte anul universitar, primind în schimb, o dată pe an, 800 de lire, întrucât a avut media peste 9 la Bacalaureat. În plus, face bani din job-uri part time. Este supervizor la Hotelul „Premier Inn", monitorizând activitatea angajaţilor şi purtând discuţii cu clienţii, iar în week-end are şedinţe de modelling, după ce a încheiat un contract cu o agenţie. Această postură i se potriveşte ca o mănuşă lui „Bubu", un tânăr frumos şi arătos, înalt de 1,84 m. „Momentan, sunt la început. Niciodată nu o să consider că am reuşit în ceva. Cât trăim, experimentăm şi schimbăm domenii şi activităţi", arată Lucian.

modelling_2.jpg

Locuieşte lângă stadionul lui Aston Villa

Casa în care locuiesc studenţii constănţeni e amplasată chiar lângă stadionul echipei Aston Villa. „Parcă mă urmăreşte fenomenul acesta, cu care am crescut", spune Luci, care nu a avut însă ocazia să meargă până acum la niciun meci al „leilor". A asistat în schimb la un antrenament deschis, susţinut special pentru fani. Şi au fost 10.000 de suporteri în tribune! În viitorul apropiat însă, internaţionalul Gabi Tamaş, cu care s-a întâlnit la Birmingham şi a schimbat câteva cuvinte, i-a promis bilete la meciurile echipei sale, West Bromwich Albion. Cei doi nu se cunoşteau dinainte, dar aveau câţiva prieteni comuni, printre care fostul dinamovist (acum la CFR Cluj) Liviu Ganea, cu care Lucian a fost coleg la juniorii Farului. Chiar dacă în acest moment energiile sale sunt canalizate în domenii total diferite de sport, tânărul constănţean nu a renunţat definitiv la fotbal. Şi-a propus să se opereze şi să încerce o revenire, „poate aici, în Anglia, sunt alte şanse".

Clima îl demoralizează

Întrucât ştia bine limba engleză, lui Lucian i-a fost uşor să se acomodeze cu viaţa din Anglia, aceasta şi în condiţiile în care „oamenii de aici sunt foarte OK şi cu bun simţ". Nu se împacă în schimb cu clima. „Fiind crescut în Constanţa, îmi lipseşte soarele. Nu înţeleg cum pot trăi englezii fără el. Pe mine pur şi simplu mă demoralizează vremea aceasta", se plânge Lucian.

Format la juniorii Farului, tânărul Bubuleandră a rămas cu sufletul aproape de această echipă, deşi la seniori nu i s-au dat şanse. Urmăreşte îndeaproape parcursul actualei formaţii şi ţine legătura şi cu doi jucători, Marius Matei şi Ionel Ţabără, pe care îi cunoaşte de la FC Botoşani, unde juca colegul său de la juniori Cosmin Renţea. „Băieţii nu prea au mers bine până acum. Şase puncte în nouă etape nu sună bine pentru ceea ce a fost şi va fi mereu Farul, echipa de suflet a Constanţei", e trist Lucian.

La 18 ani, a ajuns la Liga 1

Tânărul de 24 de ani a început fotbalul la FC Farul, la vârsta de şapte ani, cu antrenorul Constantin Gârjoabă. A fost campion naţional de sală şi a obţinut calificări la turnee naţionale de juniori, atât cu grupa sa, 1988, cât şi cu 1987, cu care a luat locul patru. La 16 ani, a fost promovat la Farul II, echipă pregătită de Lucian Marinof. După trei sezoane în Liga 3, la 18 ani a ajuns la prima formaţie a Farului. La Liga 1, nu i s-au oferit însă prea multe şanse, prinzând doar lotul de 18, cinci etape la rând, pe vremea lui Ion Marin. După ce Farul a retrogradat, antrenor a venit Marius Şumudică, un tehnician care îl plăcea ca jucător pe Lucian, însă acesta tot nu a apucat să joace, accidentându-se. În ianuarie 2010, a ajuns la Viitorul, cu care a promovat în Liga a 2-a, unde a jucat apoi un sezon, după care, de comun acord, contractul a fost reziliat.

Sursa foto: Facebook (Lucian Bubuleandră)

Din această categorie mai puteti citi:
Aur şi bronz la Mondiale pentru karatiştii de la Atemi Constanţa
Umilinţă maximă pentru FC Farul, bătută măr de codaşa Ligii a 2-a!
Universitatea „Ovidius" a monopolizat podiumul la crosul „Fuga la ştafetă" (galerie foto)
Ce program de recuperare va urma băiatul preşedintelui Academiei Hagi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii