Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:43 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săgeata şi-a luat revanşa în faţa Callatisului

ro

11 Aug, 2011 03:05 1538 Marime text
amical.jpgLa formaţia pregătită de Constantin Gache a debutat şi cea mai nouă achiziţie a năvodărenilor, Răzvan Ochiroşii

Terenul SNC din Constanţa a găzduit, ieri, meciul de verificare dintre divizionarele secunde, Săgeata Năvodari şi Callatis Mangalia.

După ce, în urmă cu o lună, echipa lui Marin Barbu reuşea să învingă la Navodari, cu scorul de 2-1, ieri, formaţia năvodăreană a reuşit să se impună cu scorul de 4-2 (2-0), luând-şi astfel revanşa. Golurile echipei pregătite de Constantin Gache au fost marcate de Sorin Chiţu, în minutele 22 şi 53, Goşa, în minutul 40 şi Florin Popa, în minutul 84. Pentru Callatis, au punctat Ionuţ Florea, în minutul 63 şi Damian, în minutul 90. Săgeata Năvodari a început partida de ieri cu următorul 11: Florin Olteanu, Bold, Goşa, Florin Popa, Mişelăricu, Andrei Vaştag, Creţu, Constantin, Vezan, Sorin Chiţu şi Dorel Zaharia. În repriza secundă, pe lângă Jianu, Liviu Mihai, Şamata, Mircea Gheorghe, Şicu şi Valentin Apostol, a mai evoluat şi cea mai nouă achiziţie a năvodărenilor, Răzvan Ochiroşii, împrumutat de gruparea de pe litoral pentru acest sezon. De partea cealaltă, antrenorul Marin Barbu a început partida cu Dragne, Floricel, Ferariu, Damian, Miron, Bardu, Bolat, Cojenel. Sofronie, Crăciun şi Doicaru. În repriza secundă, au mai jucat Neagu, Calagi, Ionuţ Florea, Kamara, Cogali, Răvoiu, Ştefan Iordache şi Samson. După meci, antrenorul celor de la Săgeata, Constantin Gache a declarat că ar mai avea nevoie de jucători pentru a avea o echipă solidă la startul sezonului. „Sunt mulţumit doar de rezultat. Jocul echipei încă mai suferă pentru că avem jucători noi, am schimbat puţin şi sistemul, aşa că, până se leagă şi relaţiile de joc o să mai treacă ceva timp. În orice caz, ne-ar mai trebuie jucători noi pentru a putea spune că suntem o echipă solidă care se bate la promovare. În caz contrar, va fi foarte greu să ne luptăm la vârful clasamentului", a spus Gache. De partea cealaltă, Marin Barbu a fost nemulţumit de atitudinea unor jucători în teren. „Nu sunt dezamăgit de joc, ci de atitudinea unor jucători. Mă refer la Doicaru care, în loc, să joace se ceartă cu arbitri. Trebuie să înţelegem că trebuie să fim disciplinaţi şi să ne vedem de joc. În caz contrar voi tăia în carne vie. E păcat că încă facem greşeli copilăreşti. Ultimele două goluri le-am făcut cadou. Încă ne lipseşte omogenitatea şi experienţa unor jucători care astăzi nu au jucat", a declarat Marin Barbu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii