Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă remaniere a lotului la CVM Tomis

ro

22 Jun, 2011 00:00 1464 Marime text
cvmtomis.jpgRatarea obiectivelor din sezonul trecut i-a făcut pe cei din conducerea grupării de pe litoral să restructureze din nou lotul de jucători. După ce a încheiat unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii ani, formaţia masculină de volei CVM Tomis a început deja reconstrucţia lotului pentru campionatul viitor.

Deşi sezonul 2011 - 2012 va debuta abia la mijlocul toamnei, conducerea de la CVM Tomis a început deja campania de transferuri pentru viitoarea ediţie de campionat, dar şi pentru cupele europene. Astfel, imediat după ce l-au adus pe Martin Stoev pe banca tehnică, oficialii constănţeni au făcut şi prima achiziţie a verii, Kostadin Stoykov, un bulgar care evoluează pe postul de extremă. A revenit apoi la echipa constănţeană internaţionalul român Florin Voinea, după un sezon nu tocmai reuşit petrecut în Grecia, la Epikouros Polychni. Ultimele achiziţii au fost făcute chiar în aceste zile, nu mai puţin de trei internaţionali semnând cu fosta campioană a României. Primul dintre ei este Fabian Birău, jucător în vârstă de 30 de ani, care evoluează pe postul de centru, iar ceilalţi doi joacă pentru naţionala Venezuelei: Juan Carlos Blanco (coordonator, 29 de ani) şi Joel Alexander Silva (libero, 25 de ani).

Laurenţiu-Fabian Birău are 2,00 m înălţime şi a împlinit 30 de ani pe 10 iunie. Birău revine în campionatul românesc după şase ani, ultima echipă românească la care a evoluat fiind Petrom Ploieşti, între anii 2003 şi 2005. În ultimele şase sezoane, internaţionalul român a jucat în campionatul Franţei, la Avignon Volley-Ball (2005 - 2008) şi la Nice Volley-Ball (2008 - 2011). Ceilalţi doi jucători aduşi la echipa de pe litoral vin din America de Sud şi sunt componenţi ai naţionalei Venezuelei, echipă obişnuită cu participarea la turneele finale ale Campionatului Mondial: Juan Carlos Blanco şi Joel Silva. Blanco are 29 de ani şi evoluează pe postul de coordonator. Acesta a mai jucat de-a lungul carierei în campionatul ţării sale de origine la Miranda şi la Kerava. Silva are 25 de ani şi joacă pe postul de libero.

Au păstrat doar şase jucători din sezonul trecut

După ratarea tuturor obiectivelor propuse pentru sezonul trecut, conducerea grupării constănţene a decis să renunţe în această vară la mai mulţi jucători ale căror evoluţii nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Astfel, au părăsit formaţia constănţeană Hildebrand, Minchev, Miklashevich, Macovei, David, Merkushev şi Oliveira, doar şase componenţi ai lotului din sezonul precedent fiind păstraţi: Lescov, Began, Spînu, Plotyczer, Zahar şi Mihăilă. De asemenea, CVM Tomis se pare că îl va păstra şi pe britanicul Mark Plotyczer, jucător care s-a refăcut după ce a suferit în luna octombrie a anului trecut o accidentare gravă în meciul disputat la Baia Mare, fiind diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii