Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:31 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai stau un an în Liga a II-a Săgeata se conformează deciziei FRF

ro

17 Feb, 2011 00:00 1339 Marime text
sageata.jpgDeşi se află pe un loc care asigură promovarea, formaţia năvodăreană va putea ataca un loc în primul eşalon abia sezonul viitor

După ce au fost inclusă pe lista echipelor care nu au voie să promoveze într-un eşalon superior, conducerea divizionarei secunde Săgeata Năvodari încă mai aşteaptă o înştiinţare oficială din partea Federaţiei Române de Fotbal.

Preşedintele clubului din Năvodari, Dumitru Rida, a declarat, potrivit Mediafax, că gruparea de pe litoral nu a fost înştiinţată oficial de FRF despre faptul că nu are voie să promoveze. Oficialul clubului a mai precizat că, în cazul în care această decizie va fi confirmată de Comisia de Recurs din cadrul Federaţiei, nu va apela la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. "Nu am angajat încă avocaţi, pentru că nu am primit o decizie a Comisiei de Disciplină. În acest moment, nu există decât o precizare pe site-ul Federaţiei, care a venit în urma unor sesizări din partea presei. Sancţiunea o stabileşte doar Comisia de Disciplină. Am solicitat acest lucru, iar pe 23 februarie va fi o şedinţă a comisiei de disciplină în urma căreia vom fi înştiinţaţi. Această decizie poate fi atacată la Comisia de Recurs. Dacă această hotărâre va fi validată de Comisia de Recurs, nu vom merge la TAS, vom mai sta încă un an în Liga a II-a, ne vom întări şi mai mult, pentru că nu vreau să fiu încă un Don Quijote în fotbal. Totuşi, eu cred că nu vom fi sancţionaţi", a spus preşedintele clubului năvodărean. Amintim că Federaţia Română de Fotbal a anunţat, pe site-ul oficial, că Săgeata Năvodari se află pe lista formaţiilor care nu au voie să promoveze timp de trei sezoane într-un eşalon superior, deşi echipa dobrogeană nu se afla pe lista publicată iniţial.
"Operaţiunea juridică efectuată de către CS Săgeata Stejaru în anul 2010 nu este susceptibilă de încălcare a principiilor menţionate în art. 5 bis din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice. În urma verificărilor efectuate, rezultă că, într-adevăr, în anul 2009, CS Săgeata Stejaru a obţinut dreptul de participare în Liga a II-a fără a fi respectat principiul meritului sportiv. În concluzie, CS Săgeata Năvodari nu are dreptul de a participa într-o categorie competiţională superioară pentru o perioada de trei ani competiţionali începând cu sezonul 2009-2010", se arată în comunicatul Federaţiei Române de Fotbal.

Campioana egalurilor în amicale

În altă ordine de idei, echipa antrenată de Aurel Şunda şi de Constantin Funda a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru startul returului. Până acum însă, Săgeata nu a strălucit în meciurile amicale. Deşi nu a fost învinsă în jocurile de pregătire, echipa dobrogeană a înregistrat nu mai puţin de patru rezultate de egalitate, toate meciurile încheindu-se cu scorul de 0-0, dar şi o victorie la scor, 6-1, în faţa echipei de Liga a III-a, Comprest GIM Bucureşti. Ieri, echipa clasată pe locul secund în Seria I a Ligii a II-a a jucat primul meci de verificare în faţa unei formaţii din prima ligă, Sportul Studenţesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii