Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liga Europeana revine la malul marii

ro

03 Jun, 2009 03:29 1168 Marime text

volei.jpgDupă eşecurile din Franţa, naţionala feminină de volei va avea două meciuri aparent uşoare, cu Marea Britanie

Cu două victorii din patru meciuri, succese obţinute în faţa Turciei, la Sala Sporturilor din Constanţa, naţionala feminină de volei a României revine, la sfârşitul acestei săptămâni, la malul mării, pentru următoarele două jocuri din grupa B a Ligii Europene. 

Elevele lui Paul Bogdan, printre care se găsesc şi vicecampioanele naţionale cu CSV 2004 Tomis, Claudia Cârstoiu-Gavrilescu şi Ioana Pristavu, vor evolua sâmbătă şi duminică, în Sala Sporturilor din Constanţa, împotriva selecţionatei Marii Britanii. Adversarele tricolorelor au înregistrat numai înfrângeri în cele patru partide disputate până acum, astfel că nu pot emite pretenţii prea mari în jocurile cu România. Lotul echipei noastre a revenit în cursul zilei de ieri, la Constanţa, şi vor începe pregătirile pentru meciurile de la sfârşitul acestei săptămâni. Echipa României are şansa să îşi îmbunătăţească moralul după cele două eşecuri înregistrate sâmbătă şi duminică, în Franţa. „Am jucat mai bine în cel de-al doilea meci cu franţuzoaicele, dar am fost foarte obosite. Am reuşit să facem două meciuri bune cu Turcia, dar am fost surprinse de Franţa în primul meci, când adversarele au reuşit o preluare foarte bună şi au atacat în forţă", a spus pentru site-ul oficial al competiţiei jucătoarea Tomisului şi căpitanul naţionalei, Claudia Cârstoiu-Gavrilescu. Pentru jocurile cu Marea Britanie, vor reveni la echipă şi două jucătoare de bază, care au lipsit la meciurile anterioare - Daiana Mureşan şi Sabina Miclea, pentru că au susţinut examenul de Bacalaureat. Potrivit antrenorului naţionalei, Bogdan Paul, lipsa unor componente din sextetul de bază a fost una dintre consecinţele eşecurilor din Hexagon. „Franţa are o echipă foarte bună, bine organizată şi care a reuşit să servească foarte bine şi să preia excelent. Cred că, dacă aveam echipa completă, lucrurile ar fi stat cu totul diferit. Urmează să jucăm cu ele şi acasă, iar acest lucru ne oferă posibilitatea să întoarcem rezultatul împotriva lor", a spus antrenorul Bogdan Paul pentru cev.lu. Ambele meciuri dintre România şi Marea Britanie vor începe la ora 17.30.

Băieţii joacă împotriva Germaniei

După ce au reuşit calificarea în ultima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din Italia, voleibaliştii naţionalei României vor debuta, în acest week-end, în Liga Europeană tot la Constanţa. Elevii lui Stelian Moculescu vor întâlni sâmbătă şi duminică, după meciurile fetelor, selecţionata Germaniei. Din lotul „tricolorilor" fac parte şi trei jucători ai Club Volei Municipal Tomis: Radu Began, Florin Voinea şi Laurenţiu Lică (căpitan). Partidele vor începe la ora 21.30. Din grupa României mai fac parte naţionalele Belgiei şi Greciei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantean 03 Jun, 2009 09:24 meciul baietilor incepe la ora 20.30