La un pas de a fi arestat de Securitate Povestea omului care este de cinci decenii crainic la FC Farul (galerie foto)

Vocea lui Ilie Ioan răsună de o viaţă pe stadionul din strada Primăverii. Cu el alături, au crescut fotbalişti şi preşedinţi, s-au înscris goluri memorabile, s-au consumat drame fotbalistice şi victorii de povestit nepoţilor.

50 din cei 72 de ani ai lui Ilie Ioan sunt strâns legaţi de FC Farul. Din toamna lui 1962, este crainicul stadionului, iar de atunci nu a lipsit de la microfon decât o zi, atunci când şi-a înmormântat mama.

După terminarea armatei, tânărul constănţean Ilie Ioan s-a angajat la Întreprinderea de Prestări Servicii şi Artă Decorativă (IPSAD). Se întâmpla în 1962, când Ilie avea 22 de ani. Întâi a lucrat contabil, apoi ca desenator tehnic. IPSAD, care avea atunci sediul între Sala Sporturilor şi „Marco Polo" (reperele de astăzi), administra, printre altele, cimitirul şi stadionul. Şeful stadionului din acea vreme, Florea Voiculescu, l-a întrebat odată pe proaspătul angajat dacă nu vrea să fie crainic la arena din strada Primăverii, „Farul" de astăzi. Ilie Ioan a acceptat şi astfel a început povestea sa, una care avea să-l consacre probabil drept cel mai longeviv crainic al unei echipe din România. „Prima dată vorbeam de la microfon dintr-o încăpere de la stadion care nu avea vedere la teren, era fără geamuri. Florea Voiculescu venea la mine şi mă anunţa când să vorbesc. O mare bucurie am avut atunci când a fost inaugurată nocturna. Momentul a fost marcat printr-un meci între Farul şi selecţionata de tineret din Sao Paolo, câştigat de echipa noastră", povesteşte Ilie Ioan, care, în tinereţe, a jucat şi fotbal, la juniorii lui Dinamo Constanţa.

De-a lungul celor 50 de ani de prezenţă neîntreruptă la microfonul stadionului, crainicului i-au trecut prin faţa ochilor o sumedenie de jucători, toată crema fotbalului românesc, a văzut mii de meciuri, faze şi goluri memorabile, a fost martor la drame şi bucurii fotbalistice. „Mi-e greu să fac o listă cu jucătorii mei favoriţi, pentru că au fost atâţia. Dar am să încerc. Nebela, Manole, Ciuncan, Moroianu, Avasilichioaie, Olaru, Niculescu, Sever, Manolache, Koszka, Dinulescu, Kallo, Şoangher, Sasu, Iancu, Tufan, Caraman, Constantinescu, Antonescu, Turcu, Peniu, Buduru, Hagi, Liviu Mihai sau Cristocea. Pe lângă Nebela, mi-au mai plăcut ca portari Uţu, Popa şi Ştefănescu. Ca preşedinţi, Petre Buduru şi Jean Garabet au fost foarte buni", arată Ilie Ioan.

Prieten bun cu tatăl lui Hagi

Crainicul arenei „Farul" a asistat pe viu şi la debutul lui Gică Hagi la Farul, în meciul de la Bacău (3-0 pentru gazde), din 1982, când Gică avea 17 ani. De numele „Regelui" se leagă însă şi o întâmplare care putea să-l coste libertatea pe Ilie Ioan. „Ivan, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport (CJEFS), mi-a spus la un meci să anunţ de la staţie că Federaţia Română de Fotbal l-a reţinut la lot pe Hagi, care nu a putut astfel să joace în acea partidă. Eu m-am conformat, iar publicul a reacţionat în consecinţă, negativ, la adresa FRF-ului. Săptămâna următoare, după ce observatorul jocului, Călinoiu, de la Dinamo, raportase ce se întâmplase, m-am pomenit la Constanţa cu securistul Federaţiei, colonelul Ioniţă, şi cu secretarul FRF. Ofiţerul de Securitate a zis că mă arestează că am incitat spectatorii împotriva FRF. Eu am spus că aşa am primit dispoziţie de la Ivan, care, apoi, a luat răspunderea asupra sa şi nu s-a întâmplat nimic", povesteşte Ilie Ioan, care era prieten bun cu tatăl lui Hagi. La meciurile de acasă ale Farului, Iancu Hagi nu stătea în tribună sau la oficială, ci lângă crainic, în cabina acestuia.

„Constantine, nu ne mai fura, Constantine!"

„Eu am căutat mereu să fiu fair-play cu toate echipele vizitatoare şi cu suporterii lor. Am îndemnat publicul nostru să aibă o atitudine corectă. Am fost contra manifestărilor jignitoare. Eu nu mă manifest, precum alţii, cu exuberanţă la goluri, pentru că pe stadionul nostru nu e potrivit aşa ceva. Asta merge în patria spectacolului, Brazilia, cu 200.000 de spectatori în tribună. Totuşi, a fost un meci în care mi-am pierdut cumpătul şi i-am strigat de la microfon arbitrului să fie corect", spune Ilie Ioan. Arbitrul în cauză a fost Augustus Constantin, iar nea Ilie a ţipat: „Constantine, nu ne mai fura, Constantine! Arbitrează corect!". „Tot stadionul m-a aplaudat atunci. Eu eram prieten foarte bun cu tatăl arbitrului, Gheorghe Constantin, care a fost portar la Farul şi mă cunoşteam şi cu Augustus. Sunt convins că am avut dreptate. De altfel, nu s-a luat nicio măsură împotriva mea", arată Ilie Ioan.

Fiul său promitea să ajungă un portar valoros

Crainicul arenei constănţene are un băiat, Florin, şi o fată, şi a vrut să-şi dea fiul la fotbal, la Farul, pe când acesta era mic. Puştiul promitea să ajungă un portar bun, dar a renunţat la scurt timp după primele antrenamente. „Florin era foarte talentat. Era înalt, iar la 12 ani ţinea mingea în mână precum Rică Răducanu, avea palmele mari. A fost remarcat de Gheorghe Constantin şi de Ion Constantinescu, tehnicienii de atunci ai Farului, şi a fost chemat la pregătirea piticilor, la grupa lui Iosif Bukossy. Petre Buduru îi adusese de la Istanbul o pereche de mănuşi, iar Jean Garabet un tricou de portar. Însă Cristi Munteanu şi Tibi Curt, viitorii titulari ai Farului, care erau atunci la juniori, dar mai mari decât Florin, l-au luat la mişto, i-au dat cu mingea în cap, iar băiatul meu s-a supărat şi a renunţat la fotbal. Cred că, dacă se ţinea, peste ani, îi lua locul în poartă lui Munteanu", povesteşte Ilie Ioan.