mesta
 
Acasa arrow Sport arrow HCM - Veszprem, in optimile Ligii Campionilor: „Vom juca pentru Marian Cozma"

HCM - Veszprem, in optimile Ligii Campionilor
„Vom juca pentru Marian Cozma"

hcm.jpgPrimul meci este programat să se dispute la Buzău în perioada 24 - 28 martie, iar returul, peste o săptămână, în Ungaria

HCM Constanţa va întâlni MKB Veszprem, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, scăpând de adversari precum THW Kiel şi Ciudad Real, finalistele competiţiei din sezonul trecut.

După ce a reuşit performanţa să treacă de o grupă extraordinar de dificilă unde s-a duelat de la egal la egal cu echipe precum Montpellier, Pevafersa Valladolid, Chekhovskie Medvedi sau Pick Szeged, campioana României va întâlni în optimile de finală ale Ligii Campionilor pe MKB Veszprem, fosta formaţie a lui Marian Cozma. Deşi pare cea mai accesibilă formaţie pentru constănţeni, având în vedere că în urna cu Veszprem mai erau finalistele din ultimele două sezoane, Ciudad Real şi THW Kiel. Campioana Ungariei este însă una dintre cele mai valoroase formaţii ale Europei. Echipa pregătită de Lajos Mocsai a câştigat Trofeul Campionilor în urmă cu doi ani, iar în acelaşi sezon a izbutit să cucerească şi Cupa Cupelor. Anul trecut, Veszprem a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor. Portarul HCM-ului, Mihai Popescu este de părere că cele două partide vor fi extrem de echilibrate.

„Vor fi două jocuri dificile între două echipe apropiate ca valoare, cu un plus de experienţă pentru ei. Sunt şanse egale, dar ei au un mic avantaj pentru că joacă partida returla Veszprem. Calificarea se va decide în a doua manşă a întâlnirii. Sunt sigur că vor fi două partide spectaculoase pentru că şi noi şi ei vom juca pentru Marian Cozma", a declarat portarul „golgheter" în Liga Campionilor, Mihai Popescu. De asemenea, directorul executiv al grupării de pe litoral, Nurhan Ali a declarat că această întâlnire are şi o valoare sentimentală, HCM fiind prima echipă românească care joacă un meci oficial în compania fostei formaţii a lui Marian Cozma. „Am picat destul de bine. La acest nivel nici nu prea mai ai de unde să alegi, toate echipele fiind extrem de puternice. Sentimental sunt bucuros pentru că suntem prima echipă din România care va juca un meci oficial cu formaţia la care a activat dragul nostru prieten, Marian Cozma. Sper că după cele două meciuri, cea mai bună echipă să meargă mai departe", a spus oficialul constănţean. Campioana României va disputa prima partidă contra celor de la MKB Veszprem pe teren propriu, la Buzău, în perioada 24 - 28 martie, returul fiind programat pentru perioada 31 martie - 4 aprilie. Rezultatele complete ale tragerii la sorţi pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor: KIF Kolding - Montpellier HB, RK Gorenje Velenje - BM Ciudad Real, FCK Handbold - THW Kiel, Croatia Zagreb - FC Barcelona, Vive Kielce - HSV Hamburg, Pevafersa Valladolid - Rhein-Neckar Lowen, Reale Ademar Leon - Chekhovskie Medvedi.



Comentarii (0)add comment
Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
micsoreaza | mareste

busy
 
Casa Albastra - Servicii Funerare Complete
Sport
De astazi

Din arhiva

Callatis Mangalia, revelaţia ultimei etape a turuluiSport | Luni, 28 Noiembrie 2011 | (134)

Ieri după amiază s-a jucat ultima etapă a turului de dinainte de vacanţa de iarnă.

...

Liga a II-a, etapa a 14-a
Farul Constanţa a fost umilit de Callatis Mangalia
Liga2.prosport.ro | Luni, 21 Noiembrie 2011 | (140)

Delta Tulcea a făcut vineri un nou pas greşit în lupta pentru promovare, obţinând doar un punct pe terenul ultimei clasate, Gloria Buzău. Remiza din Crâng dă posibilitatea echipelor constănţene Viitorul şi Săgeata să se...

Liga a II-a, etapa a XIII-a
Dezamăgire în echipele constănţene
Liga2.prosport.ro/ | Luni, 14 Noiembrie 2011 | (110)

Primul joc al etapei a XIII-a s-a disputat sâmbătă, la Constanţa, Farul şi FC Snagov terminând la egalitate, scor 3-3. Constănţenii conduceau cu 25 de minute înainte de final cu 3-0, dar echipa lui Reghecampf a revenit sp...

Etapa a 12-a, liga a II-a
Săgeata Năvodari a făcut scorul etapei
Liga2.prosport.ro | Luni, 07 Noiembrie 2011 | (159)

Toate echipele dobrogene au jucat sâmbătă.  ...

Liga a II-a, seria I
Ploaie de goluri la Năvodari, victorie la mustaţă a echipei lui Hagi
Liga2.prosport.ro | Luni, 31 Octombrie 2011 | (155)

Sâmbătă şi duminică, în cadrul etapei a XI-a a seriei I din Liga a II-a, echipele dobrogene au făcut meciuri bune.  ...

Liga a doua, etapa a X-a
Echipele constănţene, victorioase
liga2.prosport.ro | Luni, 24 Octombrie 2011 | (241)

Sâmbătă şi duminică au avut loc partidele Ligii a II-a de fotbal, în care echipele constănţene au realizat o performanţă mai rar întâlnită: toate au învins. ...

Cine arbitrează, în etapa a X-a, echipele dobrogeneSport | Vineri, 21 Octombrie 2011 | (178)

Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat lista cuprinzând delegările la meciurile celei de-a zecea etape a Ligii a II-a. Unele dintre partide sunt cu mare miză. 

...

Liga a doua, etapa a noua
Săgeata Năvodari, eşecul etapei
liga2.prosport.ro | Luni, 17 Octombrie 2011 | (161)

Sâmbătă şi duminică s-au disputat meciurile etapei a noua, în care câteva dintre partide aveau o miză destul de mare. Iată în continuare rezultatele. ...

Liga a doua, etapa a opta
Meci de infarct Dinamo II Bucureşti - Săgeata Năvodari
Liga2.prosport.ro | Luni, 10 Octombrie 2011 | (269)

Sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat meciurile etapei a opta, care a programat câteva partide foarte interesante. ...

Presa internaţională o consideră pe constănţeanca Ponor mare favorită la Mondiale | Miercuri, 05 Octombrie 2011 | (184)

Sub titlul „Revenirea lui Ponor, un impuls pentru România în sala de concurs şi în afara ei", agenţia Associated Press a difuzat o corespondenţă de la Tokyo, în care relevă impactul extraordinar al revenir...

Liga a doua, etapa a şaptea
Nicio echipă din Dobrogea nu a excelat
Liga2.prosport.ro | Luni, 03 Octombrie 2011 | (244)

Sâmbătă şi ieri au avut loc meciurile etapei a şaptea din cadrul Ligii a doua de fotbal.  ...

Eşecurile i-au pus capul
Antrenorul echipei Callatis Mangalia a demisionat
Sport | Miercuri, 28 Septembrie 2011 | (171)

După o întâlnire cu conducerea clubului Callatis, antrenorul principal, Marin Barbu şi-a prezentat demisia, contractul său fiind reziliat de comun acord.

...

Liga a II-a, etapa a şasea
Săgeata Năvodari - revelaţia, Viitorul Constanţa şi Callatis Mangalia - deziluziile etapei
Sport | Luni, 26 Septembrie 2011 | (199)

Etapa a şasea a Ligii a II-a a început sâmbătă, a continuat ieri şi se va termina astăzi, când se va juca derby-ul Oradei, FC Bihor - Luceafărul.

...

Au fost stabiliţi arbitrii şi observatorii pentru Liga a II-a, etapa a şasea
Vezi cine fluieră echipele dobrogene
Sport | Sambata, 24 Septembrie 2011 | (189)

Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat lista cuprinzând delegările la meciurile celei de-a şasea etape a Ligii a II-a.

...

Liga a doua, etapa a şasea
Unde vor juca echipele de fotbal ale judeţului
| Miercuri, 21 Septembrie 2011 | (189)

Sâmbătă şi duminică, începând cu ora 11.00, va avea loc etapa a şasea a Ligii a doua la fotbal. Săgeata va juca în deplasare, la Galaţi, Farul - pe teren propriu, în compania echipei din Brăneşti, iar Call...



rusine_mica.jpg

Envirotech
arx nou
Sterk
 
OilDepol
Top articole »
pambu
romat
abcval
VELA IMPEX
 
Agigea Serv
Newsletter »

Aici va puteti abona la newsletterul
Ziua de Constanta



vrajitorul
top_protect
anvelope de iarna
Anvelope de iarna
Publicitate
Antitepari
delta_electron.jpg
Ultimele articole adaugate:

TOMIS PLUS mare

Revista Presei ziare Ziare ePolitic.ro

Site-ul www.ziuaconstanta.ro este optimizat pentru browser-ele Internet Explorer, Mozilla Firefox si Google Chrome, cu rezolutia minima de vizualizare de 1024x768 pixeli.
Pentru probleme legate de functionalitatea site-ului va rugam sa semnalati webmasterul: webmaster@ziuact.ro

© 2012 ZIUA de Constanta, toate drepturile rezervate.