Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep, eliminată în primul tur la Bogota

ro

16 Feb, 2011 01:40 787 Marime text

Simona Halep a fost eliminată în turul inaugural al concursului WTA de la Bogota, Columbia, dotat cu premii totale în valoare de 220.000 de dolari.

Cap de serie numărul 3, sportiva constănţeană a fost învinsă de franţuzoaica Mathilde Johansson (locul 98 WTA), în două seturi extrem de echilibrate, scor 7-6, 7-5. Halep a început bine partida, reuşind un break încă din debutul întâlnirii, însă nu a reuşit să ţină ritmul şi a fost imediat egalată, scor 3-3. Constănţeanca a mai reuşit un break la scorul de 5-5, însă imediat a pierdut pe serviciul său. La tie-break, Johansson s-a impus cu 7-5. A treia favorită a întrecerii a repetat debutul bun din primul set şi s-a distanţat la trei game-uri în actul secund. Din nou, sportiva din Franţa a anulat imediat avantajul, reuşind apoi un break la scorul de 5-5, care s-a dovedit decisiv pentru soarta meciului. Halep a pierdut şi pe serviciul adversarei şi implicit partida. Pentru prezenţa pe tabloul principal al competiţiei din capitala Columbiei, Simona Halep va primi un punct în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 1.725 de dolari. Pe tabloul principal de simplu de la Bogota se mai află Edina Gallovits-Hall, cap de serie numărul 6, care o va întâlni în primul tur pe sportiva Nina Bratcikova, din Rusia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii