Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:45 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul joaca restanta cu Petrolul

ro

16 Sep, 2009 02:06 1039 Marime text

farul.jpgDupă patru meciuri disputate până acum, cele două echipe sunt departe de obiectivul propus la începutul sezonului, Farul ocupând locul 11, cu 6 puncte, în timp ce prahovenii se clasează pe poziţia a 12-a, cu 5 puncte

După două succese importante în Cupa României şi în campionat, FC Farul va încerca astăzi să continue seria pozitivă în faţa Petrolului Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii a II-a.

Formaţia antrenată de Marius Şumudică va avea de dat, astăzi, primul test cu adevărat important din actuala ediţie de campionat. „Marinarii" vor disputa la Stejaru meciul restant cu una dintre contracandidatele la promovare, Petrolul Ploieşti. În runda a patra, FC Farul şi-a amânat jocul cu ploieştenii, invocând faptul că avea doi jucători de bază convocaţi la echipele naţionale de tineret şi juniori. Federaţia Română de Fotbal a acceptat cererea constănţenilor şi a decis ca jocul să se amâne pentru data de 16 septembrie, pe stadionul formaţiei Săgeata Stejaru, stadionul Farului fiind suspendat o etapă după incidentele cu suporterii de la Brăneşti. Deşi echipa de pe litoral avea posibilitatea de a juca pe propriul teren, însă fără spectatori, conducerea clubului constănţean a hotărât să joace partida departe de Constanţa, pentru ca suporterii să poată să-şi susţină echipa. Deşi cele două echipe au ca obiectiv revenirea la sfârşitul acestui sezon pe prima scenă fotbalistică, atât Farul, cât şi Petrolul nu au avut un start fericit de campionat. Ambele formaţii ocupă, după patru meciuri disputate până acum, locuri modeste în clasamentul Seriei I, îndepărtându-se mult de obiectivul propus: Farul - locul 11, cu 6 puncte, şi Petrolul - locul 12, cu 5 puncte. Astfel, învingătoarea din acest meci ar îngropa şi mai mult şansele adversarului de a promova în primul eşalon. În ceea ce priveşte evoluţia elevilor săi în ultimele jocuri, tehnicianul Farului, Marius Şumudică, nu s-a declarat în totalitate mulţumit de jocul echipei, adăugând că de abia acum încep testele importante pentru echipa sa. „Sunt mulţumit de efortul depus şi mă bucur de jocul făcut mai ales în centrul apărării. De abia acum începe greul. Mai avem de lucru pentru a ajunge la evoluţiile pe care mi le doresc şi de care ştiu că Farul este capabilă. Sper să continuăm seria rezultatelor bune şi, totodată, să îmbunătăţim şi prestaţia din teren. Miercuri vrem să obţinem o nouă victorie în restanţa cu Petrolul", a declarat Şumudică. Meciul dintre Farul şi Petrolul va începe la ora 17.00 şi va fi transmis pe Sport.ro. Altfel, Federaţia Română de Fotbal a anunţat, în cursul zilei de ieri, programul şi locurile de disputare ale partidelor din faza 16-imilor de finală ale Cupei României, care vor avea loc în zilele de 22, 23 şi 24 septembrie. Astfel, Farul va juca împotriva Astrei Ploieşti marţi, de la ora 16.00, pe terenul echipei din prima ligă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii