Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Leasing financiar pentru echipamentele secţiei ATI din Spitalul Mangalia

ro

07 May, 2012 02:43 3221 Marime text
spitalul_municipal_mangalia.jpgSecţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Municipal Mangalia va fi dotată cu aparatură medicală de peste patru milioane de euro.

În urma unei licitaţii organizate pe 3 mai, Consiliul Local al municipiului Mangalia a atribuit contractul „Achiziţionare prin leasing financiar de echipamente şi aparatură medicală pentru dotarea blocului operator şi a secţiei ATI din cadrul Spitalului Municipal Mangalia" societăţii AGER LEASING IFN SA. Potrivit Caietului de sarcini, vor fi cumpărate următoarele echipamente medicale: două aparate de anestezie, un aparat de măsurare perfuzie cerebrală, două aparate de monitorizare profunzime anestezie, o platformă electrochirurgicală cu evacuator de fum, patru aspiratoare chirurgicale, patru tărgi de transport pacienţi, opt sisteme pentru transportul pacienţilor, un sterilizator cu abur, patru dulapuri pentru instrumentar, opt mese pentru instrumentar, 15 paturi ATI, 15 console pentru pat ATI, staţii monitorizare paturi, zece ventilatoare, un ecograf ATI, un defibrilator ATI. În total, vor fi achiziţionate 36 de tipuri de aparatură medicală. Valoarea totală finală a contractului este de 4.585.705,55 euro cu TVA inclus (19.281.974, 7 lei). Societatea AGER LEASING IFN SA este din Giurgiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii