Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivitate de premiere a elevilor merituosi, la Cumpana

ro

12 Jun, 2009 02:39 827 Marime text
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au organizat, ieri, serbarea de închidere a anului şcolar 2008 - 2009. Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultura din localitate. 

„Prin sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, s-a oferit cel mai preţios dar de sfârşit de an şcolar, repartizarea unui microbuz ce era necesar pentru desfăşurarea în condiţii bune a învăţământului rural. Acest microbuz a fost alocat prin redistribuire de la Şcoala Ajutătoare nr. 2 Constanţa", se arată într-un comunicat de presă, semnat de primarul Mariana Gâju. Potrivit edilului comunei, acest autovehicul este necesar atât unităţilor de învăţământ de pe plan local - Şcoala Generală cu clasele I-VIII, Grădiniţa cu orar normal nr. 1 Cumpăna, Grădiniţa „Sfânta Maria" -, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor Asociaţiei Sportive „Victoria" Cumpăna, ansamblurilor de dansuri populare „Româncuţa" şi „Muguraşii Cumpenei", elevilor Şcolii de Balet „Nicolae Spirescu" şi elevilor Şcolii de Dans Modern.

La eveniment au fost invitaţi să participe: preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Constanţa, reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Constanţa, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Petre Dinică, şi cel al Direcţiei pentru Sport a Judeţului Constanţa, Elena Frâncu.

Evenimentul va consta în premierea celor mai buni elevi la învăţătură, după care vor avea loc un spectacol susţinut de Ansamblul „Româncuţa", Şcoala de Dans Modern, Şcoala de Balet „Nicolae Spirescu" şi o demonstraţie de scrimă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii