Consumatorii se plâng la OPC că Enel le distruge aparatura
Consumatorii se plâng la OPC că Enel le distruge aparatura

Tot
mai mulţi consumatori de la malul mării sunt nemulţumiţi de serviciile
furnizorului de energie electrică Enel Dobrogea, motiv pentru
care fac reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia
Consumatorilor (CJPC).
Cei mai mulţi dintre reclamanţi sunt supăraţi din cauza fluctuaţiilor şi penelor de curent, care le scurtcircuitează aparatele electrice. „În urma căderii repetate a tensiunii, m-am ales cu un produs electric stricat. Întrebarea este cine-mi va plăti pagubele şi când?", s-a plâns George Valentin din satul Negureni, comuna Băneasa. Un alt consumator susţine că după ce a schimbat contorul, acesta înregistrează mai mulţi kilowaţi.
„Pe 2 decembrie 2010 am schimbat contorul şi până pe 12
ianuarie am avut un consum de 300 de kW, ceea ce este foarte mult", ne-a
spus Valentin Sofronie, de pe strada Lupeni, Medgidia. Şeful
Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC)
Constanţa, Dionisie
Culeţu, a declarat că majoritatea consumatorilor reclamă penele de
curent, facturile care întârzie, lipsa citirii contorului de către
reprezentantul Enel, dar şi aparatele „arse" de fluctuaţiile de curent.
„Noi am purtat discuţii cu reprezentanţii companiei Enel, pentru a vedea
care este planul lor de măsuri pentru acest an în vederea remedierii
problemelor reclamate de constănţeni. În urma discuţiilor, am
decis ca o dată la două zile să vină un reprezentant al companiei la
CJPC, de unde va lua toate reclamaţiile şi sesizările, pe care va trebui
să le rezolve
într-un timp scurt", a declarat şeful CJPC Constanţa, Dionisie Culeţu.
La rândul lor, reprezentanţii Enel au obligaţia să anunţe săptămânal
Protecţiei Consumatorilor unde au de gând să
demareze reparaţii, unde au avut loc avarii, dar şi termenul de
remediere al acestora. „Am văzut că Enel-ul are un plan de investiţii.
Sper că după ce-l va implementa, o parte dintre problemele reclamate de
consumatori vor dispărea", a conchis Culeţu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp