Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Big Brother, la Spitalul Judeţean Constanţa

ro

29 Sep, 2011 01:00 1508 Marime text

capatana.jpgLifturile care au funcţionat timp de 50 de ani la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, urcând şi coborând cele nouă etaje ale clădirii, vor deveni amintire până la sfârşitul acestui an.

Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că, odată cu montarea noilor ascensoare, cele 40 de liftiere vor fi disponibilizate. „Actualele lifturi sunt vechi, au aproape 50 de ani şi, chiar dacă au fost verificate periodic, sunt depăşite. Merg lent, iar noi avem nevoie de lifturi de viteză, din inox, care pot fi curăţate. Noile lifturi vor fi performante şi vor consuma mai puţin curent electric. Acestea vor avea şi un cod de urgenţă, adică se vor opri mai întâi la etajul la care a fost activat acest cod", a precizat Dănuţ Căpăţînă. Valoarea investiţie se ridică la 600.000 de euro şi este suportată de Consiliul Judeţean Constanţa. În afară de noile ascensoare, cea mai mare unitate spitalicească de la malul mării va fi dotată, până la sfârşitul acestui an, cu un sistem de monitorizare video ultraperformant, în valoare de 400.000 de euro. „Astfel, toate mişcările vizitatorilor, ale angajaţilor, ale pacienţilor vor fi monitorizate de numeroase camere de supraveghere, care vor fi montate la toate intrările şi ieşirile din unitate, pe holuri şi în săli", a explicat Dănuţ Căpăţînă. Mai mult, accesul angajaţilor în unitatea sanitară va fi permis numai pe bază de cartele electronice personalizate. „Cartelele nominale vor fi un fel de legitimaţie a medicilor şi a asistentelor din spital. Ele vor conţine poză, numele şi funcţia angajatului, pentru ca pacienţii să ştie cu cine stau de vorbă", a concis managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La rândul lor, vizitatorii vor primi un alt tip de cartelă cu ajutorul cărora se va monitoriza strict secţia în care ajung.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii