Alţii reuşesc ce nu putem noi Cum fac americanii heliport pentru spital (galerie foto)
Alţii reuşesc ce nu putem noi: Cum fac americanii heliport pentru spital (galerie foto)

De
ieri, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa are un heliport pe
care pot ateriza în siguranţă atât elicopterele SMURD, cât şi cele
militare, care cântăresc câteva tone. Platforma de aterizare pentru
elicoptere a fost realizată de către un detaşament de zece infanterişti
marini din cadrul Detaşamentului de Ingineri Combatanţi ai Black Sea
Rotational Force - 11, care aparţine Corpului Puşcaşilor Marini ai SUA.
În cadrul lucrărilor, au fost
îndepărtaţi 249 metri cubi de pământ, beton şi asfalt s-au amplasat 50
de metri cubi de beton şi 426 de metri liniari de armatură. Costul
noului heliport se ridică la suma de 50.000 de dolari.
La ceremonia de
inaugurare, care a avut loc ieri, au participat membri din conducerea
Spitalului Judeţean, contraamiralul Alexandru Mârşu de la Comandamentul
Flotei, precum şi Detaşamentul de Ingineri Combatanţi ai Black Sea
Rotational Force - 11. „Le mulţumim militarilor americani pentru
acest heliport, care va salva zeci de vieţi. Sperăm totuşi să-l folosim
cât mai puţin", a declarat Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa.
„Acest proiect este un simbol al colaborării dintre România şi Forţele
Armate Americane. Deşi am stat în Constanţa doar cinci luni, lăsăm în
urmă o amintire durabilă şi frumoasă, care va contribui la întărirea
prieteniei", a precizat locotenentul Nelson Cardella, comandantul
Puşcaşilor Marini ai SUA. De la inaugurarea heliportului a lipsit
ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gittenstein,
care fusese invitat.
Reamintim că, până ieri, forţele aeriene, atât cele române, cât şi cele
ale NATO, precum şi elicopterele SMURD au folosit heliportul SC RAJA SA,
care
permite aterizarea şi decolarea aparatelor de zbor în deplină siguranţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp