Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber 1.900 de poliţişti constănţeni vor fi concediaţi în acest an

ro

10 Mar, 2011 11:48 641 Marime text

Guvernul a aprobat, luni, un proiect de lege care prevede concedierea a 18.000 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în 2011. Actul normativ a fost transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgenţă. Între timp, ministerul elaborează normele de aplicare a legii.

Poliţia Română se confruntă, în prezent, cu o criză de personal, aşa că acest proiect de lege care vizează trimiterea acasă a mii de angajaţi, nu pică tocmai bine. Spre exemplu, numai la nivelul judeţului Constanţa, şefii de posturi din diferite comune sau localităţi s-au plâns, neoficial, ce e drept, de numărul mic al agenţilor de poliţie. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca oamenii legii să fie chemaţi într-un loc pentru a linişti sau a rezolva anu-mite conflicte, iar în acelaşi timp, altcineva să solicite ajutor, către acelaşi post de poliţie. Soluţia? Aşteptaţi până se rezolvă „dincolo", iar apoi vin şi la dumneavoastră.

Primii poliţişti vizaţi: cei cu dosare penale!

Potrivit declaraţiei şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, comisarul şef Dumitru Catană, numai în Constanţa vor fi concediaţi aproximativ 1.900 de poliţişti, după criterii care ţin de implicarea în fapte cu caracter penal, analiza antecedentelor disciplinare, comportamentul necorespunzător cerinţelor de etică şi deontologie profesională etc.

Şeful Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, comisar şef Cornel Tănase, opinează că disponibilizările nu vor viza, în mod direct, Transporturile ci, cel mai probabil, Poliţia de Frontieră.

Cei de la Poliţia Rutieră din Constanţa se confruntă cu aceeaşi problemă. Conform precizărilor făcute de şeful Biroului Accidente, comisarul Tudorel Dogaru, întrucât numărul agenţilor de circulaţie este foarte mic, din circa 10.000 de maşini cu numere bulgăreşti, doar 4.000 sunt luate în evidenţă... şi asta pentru că nu există poliţişti în trafic care să-i oprească. Potrivit acestuia, în prezent, Poliţia Rutieră Constanţa include doar 129 de persoane, însă necesarul ar fi de cel puţin 200. De anul trecut şi până acum, evident, că nu s-au mai făcut angajări, iar numărul locurilor vacante a rămas la zece.

Poliţiştii vor să plece în străinătate

Referitor la proiectul aprobat, luni, de Executiv, i-am întrebat pe câţiva poliţişti din judeţ, în cazul în care disponibilizările i-ar viza în mod direct, ce alternative au. Răspunsurile nu cred ca ar mai mira pe cineva. Întrucât le e greu să o ia, practic, de la zero în alt domeniu, majoritatea optează pentru plecarea în străinătate.

Potrivit unor surse oficiale, bugetul MAI pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, adică 1,38% din PIB, şi prevede disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011. Acest lucru se va realiza în două etape.

În prima parte a anului, vor fi trimişi în şomaj aproximativ 8.000 de angajaţi, numărul de salariaţi ai MAI ajungând astfel la aproximativ 141.000.

În cea de-a doua jumătate din 2011, alte 10.000 de persoane din structurile de ordine publică vor fi disponibilizate, pentru a se face economii la cheltuielile de personal.

Conform reprezentanţilor MAI, persoanele vizate de aplicarea măsurilor de reorganizare vor beneficia de măsuri active de protecţie. Acestea au ca scop combaterea şomajului şi sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea angajării.

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii