Tatuajul - arta din spatele trend-ului (galerie foto)

„Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon"

Arta tatuajului îşi are originea în cele mai vechi timpuri. Denumirea desenului ce-ţi rămâne pe trup ca o urmă a timpului, a evenimentelor prin care trece cineva în viaţă sau ca un mod de exprimare a trăirilor provine de la cuvântul tatau, folosit în Polinezia pentru a descrie o rană deschisă.
Pe bucata de piele imprimată, tatuajul va fi veşnic tânăr, în ciuda trecerii anilor.
Privit în zilele noastre nu ca un ritual, aşa cum a fost menit, ci ca un mod de a-ţi arăta curajul şi de a fi în pas cu moda, „virusul" tatuajului atinge din ce în ce mai multă lume, iar „secta" strânge din ce în ce mai mulţi adepţi. De la modă la fiţe sau la o simplă exprimare a talentului, tatuajul a devenit un moft. Sau poate doar o stare de spirit. Gabriel Paraschiv este unul dintre artiştii tatuatori pe care îi are Constanţa. Şi-a început cariera în urmă cu mulţi ani şi vorbeşte cu aceeaşi pasiune despre felul în care îşi imprimă inspiraţia pe epidermă. Pentru că nu vede tatuatul ca pe o meserie, ci ca pe modul cel mai frumos şi cel mai longeviv de a-şi expune  arta. „Am desenat mereu, de mic desenez. La tatuaje am ajuns în 1998.
Atunci am făcut primul tatuaj. Făceam modele pentru un prieten care tatua. Dar el a plecat din oraş şi mi-au făcut băieţii un aparat improvizat, bineînţeles, şi m-am apucat de treabă. La început a fost un joc", povesteşte Gabriel.

Artă şi prejudecată

Acum are propriul său salon, Blue Shark Tattoo Studio, şi mii de desene „pictate" cu acul pe pielea celor care i-au trecut pragul. Dar îşi aminteşte începuturile: „Să pui pentru prima dată aparatul pe pielea cuiva este ciudat. Tremuram tot, îţi dai seama. Am făcut un tatuaj simplu în câteva ore, mi-a luat foarte mult timp. Pe vremea aia era altceva, nu aveam atât de multe cunoştinţe, nu aveam atât de multe cataloage sau tehnică, aşa cum avem acum. Şi era mai costisitor. Făceam după reviste. Dacă îţi plăcea, hai... desenam după revistă şi gata. Nu erau atât de proporţional. Aşa am început să lucrez. Tot timpul am improvizat. Primul aparat profesional mi l-am luat de la un tip care avea un salon numit Metamorfoza". Aşa a început totul. Nu neagă, în România încă există prejudecăţi legate de tatuaje, desenele atrag priviri, uneori şi critici, însă de ceva vreme lumea s-a obişnuit, iar numărul clienţilor creşte. La început, tinerii se tatuau din teribilism. Apoi a devenit o modă, iar modelele în vogă erau foarte cerute. „La început, multă lume îşi făcea tribale. Sunt şi cele mai simple de făcut. Mai nou, atât afară, dar şi la noi, dar numai de vreo şase luni, au început să ceară modele realiste. Asta tot datorită artiştilor, care propun clientului modele mai complexe. Un prieten de-al meu, mecanic de automobile, a venit să mă roage să-i bat un piston şi mi-a arătat desenul, care  nu mi-a plăcut. I-am propus să căutăm pe net poza unui motor secţionat şi să-i fac aşa tatuajul. Normal că a ieşit super şi nici el nu se aştepta la aşa ceva. Contează mult dacă îţi iese bine lucrarea pentru că multă lumea întreabă unde l-ai făcut, la cine şi este ca o carte de vizită. Degeaba dau o carte de vizită, dacă nu arăt ce pot", povesteşte Gabriel Paraschiv.

„Am tatuat prin tot Costineştiul"

A lucrat în străinătate şi aşa a învăţat că tatuajul este o artă în adevăratul sens al cuvântului, care necesită foarte multă muncă: „Prima dată am plecat în 2003. Făceam tatuaje pe plajă, în Costineşti. Am lucrat vreo şase veri acolo. Făceam pictură pe corp, dar la cererea clientului făceam şi tatuaje permanente, chiar dacă nu aveam voie să facem aşa ceva acolo. Făceam la cameră. Cred că am tatuat prin tot Costineştiul, în toate vilele care erau atunci. În 2003 m-a sunat o mătuşă care avea o rudă care lucra mecanic în Cipru. Tipul îşi lăsase plete, îşi luase motor şi îşi făcuse tatuaje. În salonul respectiv, din Larnaca, a fost întrebat dacă nu ştie un tatuator în România şi aşa s-a ajuns la mine. Le-am trimis nişte modele, mai mult tribale, şi le-au plăcut. Prima dată am stat numai două săptămâni, pentru că atunci îţi trebuia viză pentru Cipru. În următoarea vară m-am dus din nou acolo, dar am lucrat cu un alt tip, care avea vreo trei, patru saloane în tot Ciprul. În 2005 a fost o schimbare radicală şi am tatuat foarte mult, am învăţat de la un artist internaţional din Ungaria. În patru luni am învăţat foarte multe. Acolo veneau mulţi artişti, din toate ţările. Am văzut mulţi artişti, stiluri diferite şi am învăţat foarte multe de la ei".

Fetele, mai curajoase

De-a lungul timpului, moda din străinătate a ajuns şi la noi, iar fetele s-au dovedit mult mai curajoase decât băieţii şi devin mai des clientele saloanelor în care se fac tatuaje. Dacă au început cu tribale desenate pe partea inferioară a spatelui, reprezentantele sexului frumos au ajuns să-şi dorească tatuaje din ce în ce mai mari. „Am făcut foarte multe tatuaje în zona inghinală, pe picioare şi pe spate, pe gât, pe ceafă sau la încheietura mâinii. Am făcut multe steluţe în ultimul timp. Este o modă cu steluţele. Acum am o fată care a început să-şi facă un tatuaj pe tot spatele, o pasăre phoenix. Genul ăsta de tatuaj îl fac într-o lună, o lună şi jumătate. Se lucrează parţial, în mai multe şedinţe", spune artistul de la Blue Shark. Spune că, de foarte multe ori, clienţii nu au nici cea mai vagă idee despre semnificaţia desenului pe care şi-l doresc imprimat pe piele. De obicei se ghidează după modul în care arată modelul şi după ce „dictează" tendinţele. Gabriel Paraschiv spune că mulţi dintre cei care îşi doresc un tatuaj nu sunt informaţi, dar situaţia începe să se schimbe: „Noroc că acum este o emisiune de profil, Miami Ink, pe un post de televiziune şi mai văd pe acolo ce şi cum. Acolo vedem poveşti regizate, dar în realitate oamenii nu au poveşti atât de impresionante. Sau nu mereu. A venit o fată să mă roage să-i fac în dreptul inimii un ochi de femeie cu irisul verde, cu o lacrimă, pentru că mama ei murise şi când se uita la ea i-a dat o lacrimă. Şi mi-a zis că vrea să-şi facă ochiul mamei ei".

Durerea - mit sau realitate?

Există situaţii în care cineva îşi doreşte un tatuaj, a găsit un model preferat, însă frica de durere îl împiedică să-şi ducă plenul la capăt. „Nu doare atât de rău, cum crede toată lumea. Există zone mai sensibile, unde este pielea foarte fină. La subraţ, pe coapse, pe burtă, pe faţă. Însă, după ce-l faci pe primul, vrei mai multe. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori şi, după ce îşi fac primul tatuaj, revin pentru un altul", spune Gabriel.
Este o idee preconcepută că numai rockerii îşi fac tatuaje? Se pare că a fost până nu demult. Însă, o dată cu moda s-au schimbat şi clienţii. Aşa că saloanele de tatuaje sunt populate atât de cei care ascultă hip-hop, dar şi de manelişti. Dacă rockerii au rămas la modelele mai sinistre, gen capete de scheleţi, ceilalţi respectă trend-ul care acum indică un singur model - coy fish (crap japonez): „Înainte nu ştiau de moda asta, dar acum toată lumea ştie şi spun că nu-l vor cu capul în jos, ci cu capul în sus, să le aducă noroc. Cu capul în jos nu aduce noroc, spun ei". Şi, pentru a înlătura o altă idee preconcepută, nu numai tinerii vin să-şi deseneze pielea, ci şi persoanele cu vârste mai înaintate. Gabriel povesteşte că cel mai vârstnic client al său are 53 de ani şi că a ajuns deja la cel de-al 14-lea tatuaj. „La început i-am acoperit tatuajele pe care şi le-a făcut în armată, nume de femei şi alte alea. Apoi am început să-i fac pe picior, pe mână, pe spate, tatuaje imense. Este full. Este macaragiu prin port, dar este pur şi simplu pasionat. Îi plac la nebunie", spune artistul.

Sportivii, cei mai desenaţi

Despre pasiunea sportivilor pentru tatuaje ştie toată lumea. De la Adi Mutu la Beckam şi alte vedete naţionale şi internaţionale, orice meci de fotbal sau competiţie sportivă poate fi considerată o adevărată expoziţie de tatuaje. Şi Gabriel Paraschiv a trecut prin experienţa desenării permanente a unor sportivi: „Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon". De altfel, unul dintre atleţi şi-a prezentat, anul trecut, tatuajele într-un ziar cu profil sportiv, mândrindu-se că are mai multe chiar şi decât Mutu. Ne plac, le facem, dar poate, la un moment dat, vrem să scăpăm de ele. Cum facem asta?! „Cu laser, dar rămân urme. Există fel de fel de tratamente, însă pielea nu mai arată la fel după ce este îndepărtat tatuajul".