Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tusac, criticat de echipa lui Radu Cristian că asfaltează în timp ce plouă (video)

ro

06 Jun, 2012 03:28 2800 Marime text
Cristi_Radu_Tusac.jpgEchipa lui Radu Cristian, candidat independent la Primăria municipiului Mangalia, îl acuză de actualul primar, social-democratul Claudiu Tusac, de faptul că nu-şi ţine promisiunile şi, mai mult, că ar oferi ceea ce numeşte „cadouri electorale".

Concret, staff-ul lui Radu a semnalat, în primul rând, problema asfaltării din Neptun - Olimp pe timpul unei ploi torenţiale. Această acţiune a intrat şi în atenţia presei centrale, care a numit-o „asfaltare la mişto". Echipa candidatului independent la conducerea celei mai importante administraţii locale din sudul litoralului atrage atenţia asupra faptului că primarul Tusac a promis, ulterior asfaltării pe vreme rea, că acel covor asfaltic turnat în timp ce ploua în averse va fi îndepărtat, „scos cu freza" mai exact, urmând ca apoi să se asfalteze din nou, la o temperatură adecvată. „Au trecut cele două săptămâni, noi am monitorizat situaţia, dar Claudiu Tusac nu s-a ţinut de cuvânt, lucrarea e în acelaşi stadiu", explică cei din staff-ul lui Radu Cristian.

Rămânem în zona asfaltărilor controversate. Asta pentru că echipa lui Radu îl critică dur pe actualul edil-şef al municipiului Mangalia pentru că „în Neptun - Olimp a promis că va termina trama stradală, dar de asfaltat a asfaltat doar în centrul staţiunilor, capetele lor arătând deplorabil, total inestetic".

Lichid pentru parbriz

Nu mai puţin important este că staff-ului lui Radu Cristian îl acuză pe primarul Claudiu Tusac de faptul că şi-ar fi instalat un cort într-o intersecţie, cort de unde locuitorii municipiului Mangalia ar primi lichid pentru parbriz. Gratuit! „E un cort cu afişele lui Claudiu Tusac, cort din care se oferă gratis lichid pentru parbriz şi care este păzit pe timp de noapte de Poliţia Locală", precizează echipa aspirantului independent la Primăria Mangalia.

„Poveşti"

Despre toate criticile şi acuzaţiile care i se aduc, primarul în funcţie, Claudiu Tusac, ne-a declarat că ar fi „doar poveşti". Claudiu Tusac a comentat totuşi pe marginea cortului din care s-ar da lichid pentru parbriz: „E foarte bine că se dă ceva gratuit în Mangalia. Nu ştiu cine dă", a conchis el.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii