Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian Dutu promite sa mai aduca alte milioane de dolari nerambursabili pentru administratia locala

ro

08 May, 2004 00:00 563 Marime text

Partidul Democrat propune constantenilor un program pentru toate categoriile sociale

Considerat a fi cel mai intransigent contracandidat al actualului primar, presedintele Partidului Democrat, filiala Constanta, si candidatul formatiunii la functia de primar al municipiului, Stelian Dutu, sustine ca partidul pe care-l reprezinta vine in fata electoratului cu o echipa eminamente tanara si cu o strategie de dezvoltare a orasului pe termen scurt si mediu. La intocmirea strategiei pe care o vor prezenta in alegeri, democratii au colaborat cu specialisti din mai multe domenii si pe baza problemelor semnalate de oameni in intalnirile directe avute in ultimii ani. In interviul acordat cotidianului nostru, Stelian Dutu vorbeste despre proiectele pe care le-a promovat in calitate de presedinte al Consiliului Judetean, pe care echipa PD le va continua dupa alegerile din aceasta vara.

Reporter: Domnule Stelian Dutu, actuala guvernare porneste in campania electorala pentru alegerile locale pe ideea continuitatii proiectelor incepute. Dumneavoastra nu doriti sa continuati proiectele pe care le-ati inceput la Consiliul Judetean?Stelian Dutu, presedinte PD Constanta: Proiectele pe care le-am inceput la Consiliul Judetean sunt in cea mai mare parte finalizate. De altfel, sunt convins, dupa cum evolueaza situatia in judet, ca echipa Partidului Democrat va reusi sa obtina un scor foarte bun la alegerile pentru Consiliul Judetean si sa desfasoare proiecte de calitate, asa cum am facut eu in toata perioada cat am fost presedinte al acestei institutii. Un singur proiect vreau sa va spun ca imi pare rau ca nu am reusit sa il duc la bun sfarsit. Este vorba despre constructia celui mai mare parc acvatic din Europa, care trebuia sa fie construit in comuna 23 August. Insa conducerea PSD l-a interzis intr-o maniera pur dictatoriala. Ministrul de atunci al Turismului a facut toate demersurile ca sa opreasca acest proiect viabil pentru turismul romanesc, dar care ar fi eclipsat toate micile spoieli pe care le-a realizat PSD-ul. In plus, dat fiind faptul ca eu aduceam fonduri externe, de la parteneri seriosi din afara tarii, conducerea pesedista nu ar mai fi avut cum sa-si ia comisioanele grase incasate de ei la fiecare mare afacere.Reporter: Spuneati mai devreme ca pesedistii au pornit in campanie cu sloganul ca vor continua ceea ce au facut.Stelian Dutu, presedinte PD Constanta: Bineinteles ca vor continua sa stranga comisioane, sa saraceasca populatia, ca apoi sa poata imparti pomeni, iar oamenii sa ii voteze din nou, vor continua sa indeparteze investitorii straini seriosi, care nu doresc sa ofere tot felul de comisioane pentru a obtine aprobarile legale, vor continua sa isi faca de cap asa cum au facut in acesti patru ani, in care si-au batut joc de aceasta tara si de toti oamenii competenti, cinstiti si de buna-credinta. De aceea cred ca acest flagel care este PSD-ul trebuie indepartat o data pentru totdeauna de la conducerea fiecarei unitati administrative din aceasta tara. Vedeam, zilele trecute, ca apropierea campaniei a determinat toti baronii locali ai acestui partid sa iasa din vilele lor construite pe necinste si sa umileasca populatia din intreaga tara prin pomeni de prost-gust. Patru ani au saracit in modul cel mai grav populatia acestei tari, iar in campanie si-au adus aminte de oameni si le ofera pomana si spectacole pe banii publici, ca sa le cumpere voturile! Este rusinos! Sunt convins insa ca toti oamenii de buna-credinta isi dau seama de aceasta strategie pe care PSD-ul o aplica si vor face ca acest partid sa iasa definitiv de la conducerea acestei tari. In Constanta, Partidul Democrat are, mai mult decat in celelalte judete, o datorie morala in acest sens si este singura formatiune politica din judet si din municipiul Constanta care poate sa opreasca dictatura si hotia pesedista.Reporter: Care este strategia Partidului Democrat in aceasta campanie?Stelian Dutu, presedinte PD Constanta: Echipa Partidului Democrat propune constantenilor o campanie moderna, bazata pe constructie si pe adevar. Dorim, in aceasta campanie, sa aratam oamenilor ca se poate construi un oras cu adevarat european, cu un standard de viata ridicat si in mod cinstit si corect, cu respect pentru oameni si pentru banul public. Vom avea o campanie in care sa prezentam oamenilor proiecte concrete, care sa nu indatoreze orasul, ca acum, pe multe generatii de acum incolo. Toate aceste proiecte vor reusi sa transforme orasul Constanta intr-o adevarata poarta a Europei occidentale. Noi suntem o garantie a realizarii acestor proiecte. De cand sunt la conducerea Consiliului Judetean, nici un om de buna-credinta nu poate spune ca am promis ceva si nu am realizat. Dimpotriva. Am realizat in judet si mai ales in orasul Constanta, cu fonduri externe nerambursabile, obiective de maxim interes pentru populatie si cu valori de zeci de ori mai mari decat a facut vreodata actuala administratie. Am adus in municipiul Constanta fonduri de peste o suta de milioane de dolari, gratuit, pentru alimentarea cu gaze a orasului, epurarea apei, alimentarea cu apa, pentru cultura si dezvoltarea mediului de afaceri. Suntem garantia competentei, a cinstei si a curajului de a dezvolta proiecte consistente in parteneriate cu organisme internationale de prestigiu. Sunt convins ca vom avea sprijinul atat din partea Partidului National Liberal, care ne este aliat, cat si din partea celorlalte formatiuni politice din opozitie si sunt sigur ca vom gasi sprijin mai ales din partea tuturor cetatenilor de buna-credinta din acest minunat oras.Reporter: Care sunt proiectele pe care dumneavoastra doriti sa le propuneti in campania locala constantenilor?Stelian Dutu, presedinte PD Constanta: Partidul Democrat din municipiul Constanta a elaborat o strategie de dezvoltare a orasului pe termen scurt si mediu. Am colaborat cu specialisti din mai multe domenii pentru constructia strategiei noastre si a proiectelor pe care dorim sa le propunem locuitorilor Constantei. Am avut in vedere toate problemele semnalate de oameni in intalnirile directe avute in ultimii ani cu cetatenii. Este un program pentru toate categoriile sociale importante din acest oras, orientat spre un viitor durabil pentru Constanta. O data cu inceputul campaniei electorale, vom prezenta presei si opiniei publice acest program, care sunt convins ca va da o alta dimensiune atat competitiei electorale, cat si votului acordat de cetateni in aceste alegeri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii