Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:56 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stavrositu şi CODA atotputernică

ro

07 Apr, 2011 01:37 2351 Marime text
cap_3.jpgDeşi de la Bucureşti nu a sosit nicio decizie scrisă privind constituirea unei CODA, Maria Stavrositu şi-a format deja una, formată din 25 de membri propuşi de către ea. De precizat că acest organism se va ocupa de organizarea alegerilor ce vor desemna noul şef de la municipiu

Centrul a numit-o pe Maria Stavrositu interimar la organizaţia municipală. De unde la început avea dreptul de a propune 17 membri în noul for de conducere, ceilalţi 17 urmând a fi numiţi de fostul preşedinte, Maria Stavrositu şi-a format singură echipa ce se va ocupa de alegerile la municipiu.

Deşi, conform statutului şi regulamentului, Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) se ocupă, cum spune şi denumirea, de organizarea şi desfăşurarea alegerilor, Maria Stavrositu susţine că această CODA, în care şi-a numit 25 de membri, este atotputernică. „Sunt preşedinte interimar al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, conform unei decizii a Biroului Permanent Naţional. Conduc împreună cu CODA, Comisia pentru Organizarea şi Desfăşurarea Alegerilor. CODA este înfiinţată şi a avut până acum trei şedinţe. Numai CODA poate stabili data alegerilor la municipiu, până atunci treburile se desfăşoară normal. Cu decizii statutar luate, cu şedinţe...", susţine Maria Stavrositu în cugetările ei. Statutul PDL nu prevede însă atribuţii pentru acest organism, aşadar luarea de decizii de către CODA nu poate fi statutară. Poate, cel mult, să propună data de desfăşurare a alegerilor, care va fi aprobată prin votul Biroului Permanent Judeţean şi avizată de către Biroul Permanent Naţional.

De la 17 membri, la 25

De precizat că centrul a emis două decizii pentru numirea ca preşedinte interimar a Mariei Stavrositu - una în care se specifica faptul că atât ea, cât şi Florian Constantin vor desemna câte 17 membri pentru constituirea CODA, şi o alta, cu aceeaşi număr şi aceeaşi dată, cu articol unic, prin care este numită interimar. În această ultimă decizie nu se mai aminteşte de nicio CODA. Aşadar, cu de la sine putere, Maria Stavrositu şi-a numit CODA, formată din 25 de membri pe care i-a propus personal, după care a decretat că „numai CODA poate stabili data alegerilor la municipiu" şi că poate lua decizii. Contactat telefonic, Florian Constantin, care iniţial trebuia să propună şi el 17 membri, a declarat că nu doreşte să mai comenteze situaţia de la municipiu, pentru că nu doreşte să mai intre în polemici.

Gigi Chiru: „Noi conducem prin decizii scrise"

L-am contactat şi pe preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, care a reiterat afirmaţiile potrivit cărora orice discuţii privind desfăşurarea de alegeri la municipiu sunt suspendate până după data de 14 mai, când se va desfăşura Convenţia Naţională a PDL. În ceea ce priveşte CODA constituită de către preşedintele interimar de la municipiu, Gigi Chiru a declarat că Maria Stavrositu îşi poate creiona orice configuraţie a CODA doreşte, dar că această structură va fi stabilită doar ca urmare a unei decizii de la centru privind înfiinţarea acestei structuri. „Doamna Stavrositu are dreptul să-şi creioneze orice configuraţie a Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor doreşte, însă până la emiterea unei decizii de la centru în acest sens, sunt doar discuţii organizatorice. Suntem deocamdată în faza de suspendare a acestor discuţii până pe data de 14 mai. Noi conducem organizaţia prin decizii scrise", a declarat Gigi Chiru.

De precizat că am încercat să aflăm care este componenţa CODA creionată de către Maria Stavrositu, însă nu am reuşit deocamdată. Contactată telefonic în acest sens, preşedintele interimar al organizaţiei municipale ne-a declarat că nu ne poate furniza deocamdată aceste informaţii întrucât se află în drum spre Bucureşti. Cât despre cei 25 de membri ai CODA, Stavrositu a precizat că l-a informat pe preşedintele partidului, Emil Boc, iar acesta ar fi fost de acord cu propunerea sa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Rozicrucianul 07 Apr, 2011 08:25 Se pare ca una din virtutile deputatei Stavrisitu ,este vointa,o moda in politica ce nu a cunoscut nicio diminuare pana acum.Dar ,pentru a fi supusa eroziunii ,vointa deputatei Stavrositu este transformata in viciu.Cind dorim sa ne aratam dispretul fata de cineva ,zicem despre el ca ,,este lipsit de vointa',cea ce in cazul de fata nu este cazul.Este normal ca dupa atita ,,vinzoleala'in PD-CT sa fie oarece liniste.Sa fie oare o liniste aparenta,sau este pauza pentru ascutit sabiile?.Presa este la post,pandeste,lanseaza fumigene. ,Cazul Delicoti este batul tras pe gard pentru a starnii cainii.Nu a tinut.Cum este condusa organizatia municipala portocalie sunt ,cred,interesati membrii organizatiei si nicidecum nu ar trebui sa intre in sfera de preocupare a presei.Dar,in spiritul adevarului ,un jurnalist trebuie sa gaseasca chiar si... nodul in papura japoneza.