Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a dat startul Scolii de Vara a PNL

ro

27 Aug, 2009 02:47 2333 Marime text

Tinerii liberali din toată ţara vor participa, între 26 - 30 august, la cea de-a şasea ediţie a Şcolii de Vară, care se va desfăşura în staţiunea Mamaia. Evenimentul se va încheia sâmbătă, la Pavilionul Expoziţional, unde mai mulţi tineri din ţară, care au participat la proiectul „Echipa lui Crin", se vor întâlni cu preşedintele PNL, Crin Antonescu. Tema actualei ediţii a Şcolii de Vară este „Mediul politic şi tehnologia comunicării", iar organizatorii au anunţat participarea a aproximativ 100 de tineri liberali din ţară şi din străinătate.

Ieri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media, conducerea tinerilor liberali a făcut cunoscut programul pe care l-au stabilit pentru acest week-end, cu ocazia desfăşurării Şcolii de Vară. Preşedintele interimar al TNL Constanţa, Claudiu Teliceanu, a susţinut că proiectul pe care liberalii l-au adus în prim plan în această perioadă - „Echipa lui Crin" - include aproximativ 2.000 de tineri liberali, câte 50 din fiecare judeţ, care au ca responsabilitate coordonarea, la nivelul fiecărei filiale, a activităţii pe centrele de votare, dar şi interacţiunea directă cu oamenii zonei. După cum susţine acesta, la sfârşitul proiectului, tinerii mobilizaţi pentru acest proiect vor transmite în peste un milion de gospodării pe care le vor vizita scrisoarea din partea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, şi un chestionar în care aceştia îşi vor putea scrie doleanţele şi nevoile lor. Până la acest moment, în judeţul Constanţa, tinerii liberali au trecut prin 20.000 de case. După cum a susţinut şi vicepreşedintele TNL, Ionel Spătaru, proiectul „echipa lui Crin" este „cel mai amplu proiect politic desfăşurat în România", toate problemele care vor fi colectate urmând a fi introduse în programul de  campanie pentru preşedinţia României.

În timpul celor trei zile de seminarii, tinerii liberali vor fi şcoliţi de mai mulţi liberali reprezentativi ai partidului. Astăzi, Bogdan Olteanu, Cristian Adomniţei şi Crin Antonescu vor susţine seminarii pe diferite teme, iar mâine va veni rândul lui Varujan Vosganian şi al Noricăi Nicolai, urmată de Călin Popescu Tăriceanu. Printre liberalii care vor mai fi prezenţi la manifestări se află Dan Radu Ruşanu, Daniel Chiţoiu, Cristian Buşoi, Mircea Diaconu, Cristian Pârvulescu, Romeo Stavarache, dar şi de preşedintele Tinerilor Liberali Europeni, Aloys Rigaut. De la Constanţa vor participa la seminariile care se vor ţine vicepreşedintele TNL, Ionel Spătaru, şi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 28 Aug, 2009 07:26 Scoala de Vara a PNL ului ,il are ca profesor pe d-l IONEL CHIRITA ,fost primar al orasului Harsova de Constanta in a le explica elevilor cum se procedeaza la aflarea unor informatii ale adversarilor politici sau a simplilor cetateni, prin deschiderea corespondentelor de la Oficiile Postale .Apoi,acelasi domn CHIRITA IONEL isi invata elevii cum se sterg urmele in cazul ca au fost descoperiti,folosind metodele de inscenare in strada sau chiar in cladirea politiei.
  • curiosul 27 Aug, 2009 10:45 Nu , cred ca o sa vorbeasca cum sa cumpere voturile in toamna smecherul de Tucan cu echipa lui de prosti si de curve ordinare .Dar s-ar putea ca de data asta chiar Tucan sa fie cel ce il face pe Crinulet sa piarda alegerile o sqa avem noi grija sa ii prindem cu mata in sac.
  • pnl-istul 27 Aug, 2009 09:24 Si despre ce o sa se vorbesca acolo? Despre cum sa dai faliment cu firmele proprii? Asa cum au facut Dragomir si Matei? Sau despre cum sa gestionezi prost o afacere asa cum a facut Monea. Poate le povestesc stimabilii membrii PNL cum nu si au platit oamenii de la Constanta TV atata vreme, cum au pierdut televiziunea in favoarea PD-l ului, etc Pe scurt..."sa nu faceti ca noi!"