Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările la partea nevăzută a centurii Constanţei (galerie foto)

ro

20 Jan, 2011 02:33 2130 Marime text
cap_9.jpgChiar dacă varianta de ocolire a municipiului Constanţa este realizată în mică proporţie, constructorii au săpat pe direcţia şoselei, în unele zone chiar şi zeci de metri.

Un astfel de exemplu putem observa fără prea mare dificultate pe DN 39, în apropiere de localitatea Agigea, mai exact lângă centrul comercial Dedeman, unde, pe alocuri, există cratere de mai bine de zece metri, realizate pe traseul viitoarei centuri.

sosea_contructie_autostrada_varianta_de_ocolire_Lazu_Agigea_010.jpgDe altfel¸ zonele la care s-a săpat nu sunt decât la câteva zeci de metri de hipermarket, iar în partea opusă a craterului la câţiva metri de o casă, cum de altfel se poate observa şi în imagine. Ataşat, în ediţia online a cotidianului nostru, puteţi vizualiza mai multe imagini de la faţa locului. În urmă cu două zile, când am imortalizat aceste imagini, la faţa locului nu se afla niciun utilaj şi nici ţipenie de muncitor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii