Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:31 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dutu si Moisoiu spun ca s-au lecuit de politica „Este o mizerie ce se intampla acum in PD-L"

ro

13 Jan, 2010 01:51 1674 Marime text

cap2.jpgFostul lider al organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa, om de vază în politica locală, Stelian Duţu, înainte de apariţia în prim-plan a actualului şef, Mircea Banias, nici nu vrea să mai audă de politică şi nici de debandada de la acest moment din organizaţia de la malul mării.

„Nu mă interesează nimic din tot ceea ce se întâmplă acum în PD-L. Chiar dacă sunt zvonuri că m-aş mai întoarce în politică, le infirm. Nici posibilitatea de a mă duce la alt partid nu mă interesează. Nu mai vreau să fac politică, am alte priorităţi acum, afacerile şi familia", a susţinut Duţu.

Cât despre actuala situaţie creată în interiorul organizaţiei democrat-liberalilor de la malul mării, fostul preşedinte a susţinut că ceea ce se întâmplă acum în PD-L „este o mizerie" şi că nu vrea să se implice absolut deloc în această situaţie. „Este primul telefon la care răspund şi pentru prima dată când vorbesc despre acest subiect (n.r. proximele alegeri din PD-L)".

Chiar dacă s-a vehiculat că democrat-liberalul Dănuţ Moisoiu ar fi cea de-a treia alternativă în ceea ce priveşte viitoarea conducere a organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa, contactat telefonic, acesta ne-a declarat că de fapt lucrurile nu stau aşa şi că de fapt „s-a vindecat de politică". Mai mult acesta a mai susţinut că nu este la curent cu zvonurile care s-au auzit în ultima perioadă, pentru că în ultima lună a fost plecat din ţară. „Nu îmi mai trebuie să mă complic cu nimic, eu sunt un simplu membru PD-L. Sunt deja bătrân, oamenii bătrâni se retrag din prim-planul vieţii politice. Însă, dacă îmi va solicita cineva sprijinul din echipele care se vor forma am să mă gândesc de două ori înainte să acţionez", a mai adăugat Moisoiu.

mizerie.jpgŞi se pare că o poartă pare să i se deschidă, cel puţin acum cu două luni înainte de alegerea noului şef al filialei judeţene. Contactat telefonic, cel care va fi adversarul actualului şef interimar la judeţ, Florin Mitroi susţine - în contextul reprezentat de cea de-a treia tabără din PD-L - că el are braţele deschise pentru toţi cei care vor să vină în partid, „oameni buni care au sau au avut ceva de spus la un moment dat". „Eu vreau să întăresc partidul în judeţ, vreau să-l transform într-unul portocaliu", a conchis Mitroi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 13 Jan, 2010 16:27 MIZERIA cea mai mare se afla in OPOZITIA PARLAMENTARA. PLENUL PARLAMENTULUI este un exemplu elocvent si IMPOSIBIL DE ACCEPTAT de indisciplina crasa din partea alesilor nostrii.