Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dictionarul ilustrat al personalitatilor dobrogene naste dispute

ro

23 Jul, 2003 00:00 1215 Marime text

O parte a autoritatilor locale sunt nemultumite de faptul ca un profesor din America doreste sa fie autorul lucrarii colective

In ultimii ani au existat mai multe incercari de realizare a unui album al personalitatilor locale, insa nu a fost intocmita nici o lucrare complexa, care sa cuprinda toate numele de referinta din istoria judetului. In ultimul an, profesorul Dan Fornade, profesor de limba engleza in SUA, a realizat mai multe astfel de lucrari. El a propus realizarea unui dictionar ilustrat al personalitatilor dobrogene. Initial, propunerea a fost acceptata de personalitatile locale, care au si demarat actiunea. Lucrarea urmeaza sa fie realizata sub patronajul IPS Teodosie si sub auspiciile Prefecturii Constanta. Ideea a fost, initial, acceptata de personalitatile artistice si culturale din judetul nostru, insa, ulterior, dupa ce profesorul Fornade si-a exprimat dorinta de a fi trecut drept autorul cartii, au inceput sa apara si nemultumirile. Pentru a lamuri aspectul, a fost convocata o intalnire, la care au participat, pe de o parte, profesorul Dan Fornade si, de cealalta parte, personalitatile constantene. Pentru a realiza albumul, Fornade solicita sprijinul celor mai reprezentative institutii din Dobrogea, printre care Biblioteca Judeteana, Universitatea "Ovidius" si UMC. Acestia trebuiau sa furnizeze date despre personalitatile nascute sau care au activat in Dobrogea, iar Fornade urmeaza sa stabileasca, prin punctaj, care sunt cei mai importanti si merita sa intre in album. Acest lucru i-a nemultumit pe constanteni, care, prin glasul directorului Bibliotecii Judetene, Liliana Lazia, si-au exprimat nemultumirea fata de faptul ca Fornade doreste sa-si atribuie meritele intregului colectiv: "Nu inteleg de ce el trebuie sa fie autorul sau coordonatorul lucrarii, atata timp cat in Constanta exista numeroase personalitati care au demarat deja astfel de actiuni. Normal ar fi ca sa se alcatuiasca un colectiv redactional, nu sa fie el autorul", a conchis Lazia. Ideea a fost impartasita si de reprezentantul UMC, care a recomandat ca fiecare autor sa fie mentionat cu partea sa de contributie. De asemenea, s-a cerut ca selectia sa se faca de specialistii proprii. Au existat voci care au solicitat sa fie lasati dobrogenii sa realizeze aceasta lucrare. Nemultumirea a crescut mai mult atunci cand constantenii au intrebat cine finanteaza lucrarea si daca este purtatoare de drepturi de autor. Dupa discutii aprinse, s-a convenit ca intalnirea sa continue intr-o alta zi, pentru a se ajunge la un punct comun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii