Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când şi ce lideri sindicali depun declaraţiile de avere

ro

27 Oct, 2010 02:18 1573 Marime text
Pe 3 noiembrie este termenul limită la care preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale trebuie să-şi depună declaraţiile de avere.

Conform prevederilor Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, la art. 1, alin. 37 se prevede că preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale trebuie să-şi depună declaraţiile de avere. Art. 2 prevede că declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se completează şi se trimit Agenţiei copii certificate, împreună cu codul numeric personal al declarantului.

Art. 6 (1) prevede că persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese îndeplinesc următoarele atribuţii: (...) e) asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii., în termenele prevăzute de Legea nr.176/2010. Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale depun declaraţiile la persoana desemnată de şeful compartimentului resurse umane sau, după caz, de şeful secretariatului din cadrul federaţiei sau confederaţiei sindicale. În cazul Constanţei, cei vizaţi să depună declaraţiile până pe 3 noiembrie sunt Constantin Grasu, preşedintele CNSLR Frăţia Constanţa şi vicepreşedintele Lică Neagu, preşedintele BNS (Blocul Naţional Sindical) Constanţa Vasile Oţelea, Ion Caraignat - preşedintele Cartel Alfa Constanţa, Ioana Purcărea, preşedintele FSLI (Federaţia Salariaţilor Liberi din Învăţământ) Constanţa şi vicepreşedintele federaţiei, Ion Popescu precum şi Emil Alexiu, liderul TESA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii