Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Antidemocratie la Mangalia!"

ro

29 May, 2009 02:49 987 Marime text
Liberalii din Mangalia au remis, ieri, un comunicat de presă prin care trag un semnal de alarmă cu privire la felul în care se calcă în picioare democraţia la Mangalia. Sub titlul „Antidemocraţie la Mangalia!", aceştia spun că nu le-au fost aprobate două cereri (cu numerele de înregistrare 60161, din 22.05.2009, şi 603671, din 25.09.2009), aviz pentru amplasarea unui banner electoral stradal şi, respectiv, a unui cort electoral, în vederea susţinerii campaniei electorale a partidului, la alegerile europarlamentare.

„Prin faptul că nici până azi, 28.09.2009, nu am primit răspuns la vreuna dintre acestea, ni se creează impresia că Primarul Mangaliei consideră municipiul nostru un fief personal, în care legea poate fi eludată, iar deciziile unui om pot sfida statul de drept. Observăm cu îngrijorare o revenire a practicilor abuzive, discriminatorii şi vindicative, specifice numai vechii perioade comuniste. Dacă numai un singur partid (cel al cărui membru este domnul primar Mihai-Claudiu Tusac) poate să-şi susţină campania electorală prin toate mijloacele asigurate de legislaţia în vigoare, se adevereşte faptul că, la Mangalia, competiţia politică este înlocuită de lupta pentru eliminarea oricărei forme de opoziţie", se arată în comunicatul PNL Mangalia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii