Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soarta Cercetarilor Penale depinde de prioritatile noului ministru

ro

18 Apr, 2007 00:00 994 Marime text
1176838195.jpg

Nestiind ce ii asteapta, CP-istii dezerteaza la alte servicii

La sfarsitul anului trecut, capii politiei constantene au decis sa puna in aplicare un experiment pilot, potrivit caruia Serviciile de Cercetari Penale urmeaza a fi desfiintate, iar personalul redistribuit pe langa celelalte servicii din cadrul Inspectoratelor Judetene de Politie. Serviciile CP urmau sa fie "rase" din inspectorate cel mai tarziu pana in martie 2007. Lunile au trecut insa, iar lucratorii CP sunt mai in ceata ca oricand. Aceasta deoarece se pare ca schimbarea ministrului Internelor si Reformei Administrative a lasat in aer proiectul, cel putin pentru moment. Sau cel putin acesta a trecut pe locul secund. Niciunul din ofiterii din cadrul serviciului respectiv nu are idee unde il va gasi sfarsitul de an si ce loc de munca va avea. In vreme ce Serviciul de Cercetari Penale din IPJ Constanta este complet in ceata si vehiculeaza ideea unei intalniri care ar urma sa aiba loc luna viitoare la Bucuresti, colegii lor de la Biroul CP din cadrul Politiei Transporturi sunt, se pare, mai informati. In sensul ca la ei au ajuns oarecare zvonuri. Comisarul Paraschiv Calitoiu, seful Biroului CP, a precizat in acest sens ca a solicitat un raspuns din partea Directiei de Cercetari Penale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, dar i s-a raspuns ca momentan nu se cunosc prioritatile noului ministru. Pe de alta parte, la sfarsitul trimestrului intai, respectiv cel tarziu in luna aprilie 2007, la nivel central ar fi trebuit sa aiba loc o intrunire care ar fi urmat sa se finalizeze cu o decizie. La discutii ar fi trebuit sa participe seful Directiei Cercetari Penale, seful Directiei Cazier, al Directiei de Investigatii Criminale, precum si procurorii Parchetelor de pe langa tribunale. Desi prima jumatate a lunii a trecut, nimeni nu da insa niciun semn de viata cu privire la intrunirea care va hotari soarta CP-istilor. Intre timp, acestia dezerteaza pe capete, preferand sa se transfere la alte structuri pana capii vor lua o decizie.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii