Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:04 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Si nemaritata, si cu banii luati

ro

26 Jul, 2008 00:00 1784 Marime text
1216995942.jpg

O tanara din Prahova a reclamat ca viitorul sot a lasat-o fara 3.000 de euro si tot aurul pe care il avea

Politistii de la Transporturi au finalizat cercetarile intr-un dosar in care un tanar Don Juan era acuzat ca a tras pe sfoara o domnisoara, careia i-a promis marea cu sarea, inclusiv ca o va lua de nevasta. In schimb, a lasat-o fara 3.000 de euro si tot aurul pe care il avea. Tanarul, ajuns in beciul politiei, s-a ales cu dosar penal pentru inselaciune. In luna decembrie 2007, Nicoleta Veronica Vartolomei, o tanara care locuia, undeva, in judetul Prahova, s-a prezentat la sediul Politiei Transporturi. Cu lacrimi in ochi, a povestit cum toata agoniseala ei, stransa dupa trei ani de spalat vase intr-un restaurant din Malta, se dusese pe apa sambetei. La fel si promisiunea ca va intra in randul lumii si va fi luata de nevasta, promisiune incalcata de cel care ii fransese inima. Individul se numea Flavian Gheorghita, era un Don Juan care nu implinise inca 30 de primaveri si avea, dupa cum au descoperit ulterior oamenii legii, un cazier bogat in furturi si inselaciuni. Cei doi lucrasera impreuna in Malta si, la un moment dat, se indragostisera unul de celalalt. Sau cel putin, asa crezuse fata. In timp, ii imprumutase lui Flavian diverse sume de bani, care ajungeau la vreo 3.000 de euro. Ii mai daduse o camera video, un inel si un lant de aur. La un moment dat, contractul barbatului se incheiase si el pornise catre tara. Ajunsese in Constanta, localitatea de domiciliu, si incepuse pregatirile de nunta. Cel putin, asa ii explica iubitei sale, ramasa in Malta, careia ii cerea tot timpul sa-i mai trimita bani, pentru ca nu ajungeau nici pentru arvuna la restaurant, nici pentru invitatii sau haine. Prin luna ianuarie 2008, Nicoleta Veronica Vartolomei a pornit catre Romania, convinsa ca nunta se apropie cu pasi repezi si iubitul sau se ingrijise de toate. Odata ajunsa aici, a aflat insa, cu stupoare, ca nunta nu avea sa aiba loc nici atunci, nici pe viitor. Flavian Gheorghita nu avea de gand sa se insoare cu ea, pentru simplul motiv ca era indragostit de o eleva de 17 ani, cu care locuia, de altfel, si care habar nu avea cu ce se ocupa iubitul ei. Nestiind ca Nicoleta Veronica Vartolomei sosise in Constanta, Flavian ii mai ceruse o suma de bani. Numai ca, de data asta, tanara s-a oprit la sediul politiei si l-a reclamat. Pentru ca oamenii legii sa poata pune mana pe el, i-a pus banii ceruti la posta. Individul a fost prins in flagrant, exact in momentul in care ii ridica. A fost retinut pentru 24 de ore, pe numele sau fiind intocmit dosar penal pentru inselaciune. Camera video si aurul au fost recuperate, insa, tanara inselata nu-si va mai vedea, probabil, niciodata banii. De curand, dosarul a plecat la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, cu propunere de incepere a urmaririi penale.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii