Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 16 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secăreanu, Guliu, Chirvăsitu şi Preda, la Curtea Supremă Judecătorii bucureşteni au prelungit arestul în dosarul presupusei evaziuni de 15 milioane de euro

ro

04 Aug, 2012 02:14 3814 Marime text
06_Secareanu.jpgGeorge Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei - Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Florin Dan Secăreanu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga, cercetaţi în stare de arest de procurorii DNA, s-au aflat ieri în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cei mai sus precizaţi au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti prin intermediul căreia s-a decis prelungirea arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, de la 7 august la 5 septembrie. De menţionat că, tot ieri, Curtea Supremă de Justiţie a analizat un alt recurs formulat de Florin Dan Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa împotriva respingerii cererii sale de a fi eliberat din arest sub control judiciar. Până la închiderea ediţiei, judecătorii Înaltei Curţi nu ajunseseră la o decizie în ceea ce priveşte cele două dosare mai sus precizate. Amintim că procurorii DNA îi cercetează pe cei opt arestaţi, dar şi pe alţii, printre aceştia numărându-se Viorel Comăniţă, fostul şef al Vămilor din România, dar şi Alexandru Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, într-un dosar de evaziune fiscală. Organele de anchetă mai informează că, în urma presupusei activităţi infracţionale, bugetul consolidat al statului a pierdut în jur de 15 milioane de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii