Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Saptamana accidentelor mortale la Constanta

ro

23 Apr, 2010 04:17 1689 Marime text
Accident rutier mortal pe DN 3. Nefericitul eveniment a avut loc ieri dimineaţa, în jurul orei 7.15. Alexandru Bărbuc, în vârstă de 32 de ani, din Constanţa, conducea autoturismul marca Audi, proprietate personală.

Potrivit anchetatorilor, la ieşirea din localitatea Cobadin spre Ciocârlia, ajungând la kilometrul 227, datorită neatenţiei în conducere acesta părăseşte partea carosabilă şi intră într-un copac. Din nefericire accidentul s-a dovedit a fi fatal pentru unul dintre pasagerii aflaţi în maşină. În urma impactului a rezultat decesul lui Ilie Chifan, de 30 de ani, din Viişoara, şi vătămarea corporală uşoară a lui Alexandru Bărbuc şi a lui Constantin Roman, de 26 de ani. La locul tragediei a ajuns un echipaj al Poliţiei Rutiere şi unul al serviciului de ambulanţă, care a acordat îngrijiri celor doi răniţi şi a constatat decesul celuilalt pasager. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier spun că, potrivit primelor cercetări efectuate la locul tragediei, accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei şi neadaptării vitezei în curbă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii