Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au bătut în bar

ro

29 Sep, 2011 01:00 1002 Marime text

În sera zilei de 25 septembrie, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un bar din localitatea Independenţa a avut loc un scandal.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că la altercaţie au participat în jur de opt persoane. O parte din aceste persoane au fost identificate pe raza localităţii Independenţa şi conduse la sediul poliţiei, unde au fost audiate şi sancţionate contravenţional pentru provocare şi participare la scandal, sancţiuni în valoare totală de 6.500 de lei. De asemenea faţă de barmanul unităţii s-a luat măsura sancţionării cu amendă în valoare de 500 de lei pentru servirea cu băuturi alcoolice a persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate, iar faţă de administratorul barului s-a luat măsura sancţionării cu amendă de 6.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legii 12/1990 art.1 alin.1 lit.a). În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Cercetările sunt continuate în vederea identificării celorlalte persoane implicate şi tragerea acestora la răspundere potrivit gradului de participaţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii