Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia Rutieră, cu aparatura pe vitezomani

ro

28 Aug, 2010 00:00 778 Marime text

Inspectoratul General al Poliţiei Române va desfăşura azi, la nivel naţional, acţiuni pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor. La acţiuni vor fi angrenate efective mărite, poliţişti de la rutieră, dar şi de ordine publică, fiind folosite toate radarele din dotare.

Acestea vor fi amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, din cauza configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă. „Obiectivul acestor acţiuni îl constituie reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză“, au mai arătat oficialii IGPR. Acţiunea de azi continuă seria activităţilor declanşate la nivel naţional sub genericul „Alege Viaţa!“ pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie, fiind de asemenea prevăzută şi în calendarul operaţiunilor desfăşurate la nivel european, sub egida TISPOL. Astfel, în perioada 23-29 august, poliţiile rutiere membre TISPOL acţionează pentru descurajarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind regimul legal de viteză.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii