Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Permise constantene, marca „Arges"

ro

23 Mar, 2009 03:09 1275 Marime text
Afirmaţiile Prefecturii Argeş, potrivit cărora printre permisele verificate până la momentul de faţă nu s-a aflat niciunul din Constanţa, par să fie contrazise de persoanele acuzate în dosarul penal.

Sugestivă în acest sens este declaraţia instructorului auto Constantin Tinca, unul din cei 22 de acuzaţi trimişi în judecată în stare de arest preventiv, restul şase fiind cercetaţi în libertate. În faţa magistraţilor Curţii de Apel Târgu Mureş, Tinca a spus că numeroase persoane din judeţele Constanţa, Iaşi şi chiar români plecaţi la muncă în Italia, Spania sau Grecia şi-au făcut mutaţia în Argeş pentru a putea obţine mai uşor permisul. Prin aceste afirmaţii, legate de înmulţirea şcolilor de şoferi pe fondul uşurinţei cu care se luau permisele, Constantin Tinca l-a contrazis pe Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, care susţinuse că numărul şcolilor de şoferi a crescut doar pentru că erau mulţi candidaţi. Cu toate acestea, în cursul săptămânii trecute, Cătălin Cîrstea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş, a declarat că, până în acel moment, în urma primelor verificări ale permiselor obţinute fraudulos, nu s-au găsit dosare din Constanţa. De menţionat faptul că purtătorul de cuvânt nu a exclus varianta ca permisele din Constanţa, în cazul în care există, să fie descoperite pe parcurs, din moment ce sunt câteva mii de dosare de verificat. Rămâne de văzut dacă, în urma cercetărilor, va reieşi, oficial, că ar exista şi persoane din judeţul Constanţa care s-au „şcolit" într-ale condusului la Argeş, în perioada în care au fost emise permisele cu pricina. Iar semnificative în acest sens sunt şi controalele tot mai dese în trafic, efectuate de agenţii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii