Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost angajat cu probleme financiare Cafe Cafe, atacat din interior pentru datorii

ro

02 Jun, 2010 02:23 3074 Marime text
cap_2.jpgLovitură din interior la Cafe Cafe. Poliţiştii constănţeni au reuşit imposibilul şi, în timp considerat record, i-au depistat pe principalii suspecţi ai jafului comis luni dimineaţa, în jurul orei 7.00, la restaurantul de lux din inima Constanţei, Cafe Cafe. Culmea, în urma cercetărilor, a reieşit că tânărul suspectat a fi autorul jafului este taman un fost angajat al localului, dat afară înainte cu două zile de tâlhărie. Foarte interesant, se pare că Cezar Virgil Stăncescu, de 22 de ani, din Constanţa, considerat principalul suspect, avea mai multe probleme cu banii, fiind dat în judecată inclusiv de firmele de telefonie mobilă, către care nu-şi achitase facturile.

În acest sens, surse apropiate anchetei susţin că unul dintre motivele pentru care Stăncescu s-a decis să dea atacul la Cafe Cafe este reprezentat de datoriile mari pe care le avea. De altfel, se pare că individul avea unele probleme şi de natură penală, pe numele lui existând mai multe plângeri la diferite Parchete. Ancheta în ceea ce priveşte jaful de la Cafe Cafe a scos la iveală faptul că tânărul Stăncescu ar fi fost ajutat în atac de doi prieteni de-ai săi, Costin Ion, de 20 de ani, şi Laurenţiu Bogdan Tîrziu, de 23 de ani, ambii din Constanţa, unul dintre ei aşteptându-l cu maşina pornită, iar celălalt ajutându-l să ascundă banii. Potrivit comisarului-şef George Dorel Popa, comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, acuzaţiile ce li se aduc celor trei suspecţi sunt de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie. Cei trei indivizi au fost prinşi la nici 24 de ore de la atac, în urma anchetei poliţiştilor de la Secţia 3, care au beneficiat de sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cel Criminalistic şi cel de ordine publică, din cadrul IPJ Constanţa. Potrivit anchetatorilor, cei trei au recunoscut comiterea faptei, Stăncescu mărturisind că el este cel care l-a lovit pe paznicul în vârstă de 72 de ani până l-a băgat în spital.

Au aruncat caseta în canal

Concret, tinerii au reuşit să fugă cu două laptop-uri, marca Dell şi Acer, şi cu o casetă metalică în care se aflau circa 20.000 de lei, reprezentând încasările din week-end. Din cercetări, a reieşit că Ion şi Tîrziu l-au ajutat pe Stăncescu la transportul şi deschiderea casetei metalice sustrase, ulterior cei trei tineri aruncând-o în Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari. Comisarul-şef Popa a declarat că prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%, fiind vorba despre 14.000 de lei, 2.700 de euro şi 680 de dolari, dar şi cele două laptop-uri. Oamenii legii spun că acţiunea a fost una premeditată, în calitate de fost angajat al restaurantului Stăncescu fiind familiarizat cu locul. „A profitat de faptul că ştia foarte bine locul, ştia că nu sunt camere de supraveghere şi cunoştea momentul prielnic pentru a obţine o sumă cât mai mare", au subliniat anchetatorii. În momentul atacului, Cezar Stăncescu a pătruns în local prin escaladarea unei copertine, a sărit înăuntru şi s-a dus glonţ la paznicul care dormea. Cu faţa acoperită cu un fes şi cu gluga hanoracului trasă pe chip, tânărul a început să-l lovească fără milă pe bătrân, în ciuda faptului că-i ştia vârsta şi că fuseseră colegi de muncă. În cursul după-amiezii de ieri, starea sa era, în continuare, foarte gravă, medicii având un pronostic rezervat. Suspecţii au primit mandate de reţinere la nici 24 de ore de la comiterea faptei, în cursul zilei de ieri ei fiind prezentaţi instanţei Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Până la închiderea ediţiei, judecătorii nu soluţionaseră încă dosarul.

Nu este străin de instanţă

În ceea ce-l priveşte pe Cezar Virgil Stăncescu este de menţionat faptul că, în cursul anului 2008, el a fost acţionat în instanţă de SC Top Factoring SRL, firmă specializată în recuperarea datoriilor de la rău-platnici. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub numărul 29102/212/2008, iar judecătorii au admis cererea firmei de recuperări pe 2 februarie 2009. De asemenea, în „palmaresul" său, Stăncescu a strâns şi dosare penale. În acest sens, pe rolul instanţelor constănţene au fost înregistrate dosarele 15415/212/2008 şi 7879/118/2008, în care Alexandru Pintilie le-a solicitat cu insistenţă judecătorilor să dispună deschiderea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a lui Cezar Virgil Stăncescu pentru mai multe fapte de natură penală. În cele din urmă, pe 26 februarie 2009, instanţa a admis recursul lui Pintilie şi a trimis dosarul la Parchet, în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mariana 02 Jun, 2010 00:39 noul comandant se vede ca este pus pe treaba, poate se ocupa si de oborul de masini unde duminica ramai fara portofel una doua