Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evazionist dat in urmarire

ro

15 Jan, 2010 02:42 1649 Marime text
Poliţiştii constănţeni se află pe urmele unui individ de 49 de ani, dat în urmărire naţională şi internaţională după ce a fost condamnat definitiv, în 2005, la o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni economice.

Potrivit anchetatorilor, în calitate de asociat al mai multor societăţi comerciale, Valeriu Teodorescu ar fi vândut mai multe produse alimentare către alte firme, fără a înregistra în evidenţele contabile aceste operaţiuni, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului şi a TVA-ului datorat. Prejudiciul astfel cauzat s-a ridicat, în 2005, la valoarea de aproximativ 2,5 miliarde de lei. „În prezent, sunt informaţii că bărbatul se deplasează pe raza mai multor localităţi din ţară unde se prezintă ca administrator al unor societăţi comerciale şi încearcă să achiziţioneze diferite cantităţi de produse, eliberând pentru plată documente în fals", au declarat reprezentanţii IPJ Constanţa. În acest context, cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze gratuit numărul de telefon 112. Potrivit datelor oficiale, Valeriu Teodorescu apare drept asociat în Teva Prod SA Constanţa Filiala Piteşti şi Teva Prod SA Constanţa. Înfiinţată în 1997 şi aflată în prezent în lichidare, firma Teva Prod SA Constanţa se ocupă cu lucrări de construcţii, inclusiv lucrări de artă. În afară de Valeriu Teodorescu, ce deţine 20% din acţiuni, societatea mai are alţi cinci acţionari, aceştia fiind Dumitru Anton, cu 50%, Daniela Teodorescu, ce deţine 15%, Vasilica Daniela Olaru, cu 5%, Viorica Anton, cu 5%, şi Cornelia Borsos, tot cu 5%. Cei doi administratori ai societăţii sunt Corneliu Stoicescu şi Constantin Dinescu. La rândul ei, Teva Prod SA Constanţa, înfiinţată în 1993, se află în faliment, firma neavând bilanţul depus pentru anii 2004, 2005, 2006 şi 2007. Obiectul de activitate este reprezentat de „lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă", iar cei şase asociaţi sunt aceiaşi care se regăsesc şi în firma Teva Prod Filiala Piteşti. Astfel, Dumitru Anton deţine 50%, Valeriu Teodorescu - 20%, Daniela Teodorescu - 14,4%, Viorica Anton are 10,8%, Cornelia Borsos - 2,4%, iar Daniela Vasilica Olaru are tot 2,4%. Administratorul firmei este Dumitru Anton, iar lichidatorul judiciar este Zana Oancea. În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Anton, acesta este acţionar şi la SC Global Prod SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii