Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:59 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CJC da alti 40.000 de euro pentru cetatile antice din Dobrogea

ro

08 Jan, 2010 04:29 2438 Marime text
sf_cetati.jpgÎn urmă cu două zile, autorităţile judeţene au făcut public anunţul prin care contractul referitor la studiul de fezabilitate şi de marketing pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene a fost predat unui consorţiu de firme, una din Bucureşti iar cealaltă din Ploieşti, SC Vila House SRL & Detente Consultants SA.

Licitaţiile organizate până acum referitoare la acest proiect transfrontalier, premergătoare etapei studiului de fezabilitate, au fost toate câştigate doar de firme aparţinând unor apropiaţi ai conducerii autorităţilor judeţene: Expertissa şi SOTI Cable Neptun, care au încasat aproape 520.000 euro, din cei 673.000 euro cât a reprezentat valoarea totală alocată finalizării proiectului.

Potrivit anunţului de atribuire nr. 98759 din 6 ianuarie a.c., contractul a fost acordat firmei bucureştene, singura care şi-a depus oferta, pentru suma de 176.300 lei, chiar dacă maximul pe care autoritatea contractantă ar fi fost dispusă să o plătească era de 232.842 de lei.

Licitaţia a avut loc în urmă cu aproape patru luni, la începutul lui septembrie, însă reprezentanţii autorităţii contractante au publicat numele firmei desemnate câştigătoare abia la începutul lunii ianuarie.

Contractul trebuie să fie finalizat în maxim o lună, după cum arată datele caietului de sarcini. Finalitatea acestui proiect vizează realizarea unui Centru Transfrontalier de Istorie şi Arheologie situat la cetatea Capidava.

Obiectivul vizat este sporirea atractivităţii pentru vizitatori a următoarelor cetăţi antice din Dobrogea, Carsium, Ulmetum, Capidava, Durostor şi Turtucaia din Districtul Silistra, Bulgaria.

Prima societate din asocierea desemnată câştigătoare a proiectului, SC Vila House SRL, îl are administrator pe un anume Bogdan Heroveanu, iar cea de-a doua - Detente Consultants SA, pe Benabdallah Jamil, Minea Constantin Dallis.

SC Epertissa şi SC Soti Cable, preferatele proiectului

Numai anul trecut autorităţile judeţene au acordat unor societăţi apropiate contracte care au însumat aproape 800.000 de euro. SC Expertissa Constanţa SRL este una dintre societăţile căreia i-au fost predate, numai în cadrul acestui proiect, două contracte referitoare la furnizarea unui „Software modelare 3D şi software scanner 3D-upgrade şi module în completare" dar şi „Serviciilor şi echipamentelor pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene".

Cea de-a doua firmă care va conlucra cu cei de mai sus pentru finalizarea proiectului este nimeni alta decât SC SOTI Cable Neptun SRL care se ocupă de punerea în aplicare a „Servicii de publicitate - media TV".

Ti-a placut articolul?

Comentarii