Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare. Tema din acest an - Spații comune- Transformarea orașelor și comunităților în medii prietenoase cu pasările”
Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare. Tema din acest an - Spații comune- Transformarea orașelor și comunităților


Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare este un eveniment pe care îl celebrăm bianual, respectiv pentru anul 2025, în data de 10 mai și 11 octombrie, reflectând natura ciclică a migrației păsărilor cu perioade de migrație diferite în emisferele nordică și sudică, iar campania din acest an se va concentra pe creșterea gradului de conștientizare în vederea creării și adaptării mediilor care sprijină populațiile de păsări migratoare în toate comunitățile umane, de la orașe pline de viață la comunități mai mici, potrivit Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Tema campaniei din acest an pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare - ,,Spații comune: Transformarea orașelor și comunităților în medii prietenoase cu pasările” - este dedicată creării de orașe și comunități prietenoase cu păsările și scoate în evidență necesitatea unei coexistențe sănătoase între oameni și păsări.
Conform ARBDD, campania pledează pentru planificarea urbană strategică și eforturile de conservare care încorporează practici prietenoase cu păsările, asigurându-se că comunitățile noastre devin paradisuri pentru acești călători remarcabili.
„Fie că se află în oraș sau la țară, toate comunitățile pot sprijini păsările migratoare adoptând practici prietenoase cu păsările, printr-o bună planificare urbană și crearea de habitate sănătoase.
De asemenea, este important implementarea unor măsuri anti-coliziune eficiente, reducerea poluării și asigurarea unor surse ample de hrană pentru păsări.
Prin intermediul acțiunilor de informare și conștientizare, colaborarea cu școlile, organizațiile locale și vecinii din comunitățile noastre putem contribui la crearea și restaurarea habitatelor păsărilor, pentru a le proteja.
Cu toții avem un rol de jucat în sprijinirea păsărilor migratoare! Fie că este vorba de reducerea utilizării pesticidelor sau de colaborarea cu factorii de decizie politică și urbaniștii, cu toții ne putem implica și promova împreună protecția și conservarea speciilor de păsări”, precizează reprezentanții ARBDD.
Citește și
TulceaProgramul educațional „Săptămâna verde” continuă și în luna mai la ARBDD (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp