Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:58 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat pentru tentativa de omor deosebit de grav Ipu, scos de sub urmarire penala

ro

24 Mar, 2010 02:25 10674 Marime text
cap_1.jpgRezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a fost dispusă după ce procurorii au constatat că nu există probe care să-l plaseze pe Ipu la locul faptei

Cunoscutul Cristian Fălcuş, zis Ipu, nume cu rezonanţă în lumea underground constănţeană, a fost scos de sub urmărire penală într-unul dintre dosarele în care era anchetat pentru tentativă de omor deosebit de grav. Decizia le-a aparţinut procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care, în lipsă de probe, au fost nevoiţi să închidă cazul. Concret, este vorba despre dosarul în care Ipu era cercetat pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, comisă asupra lui Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, în februarie 2007.

La mai bine de trei ani de la bătaia pe care Cristel a încasat-o la atelierul auto SC Auto Stop Stil SRL, de pe strada Atelierelor, Ipu a primit scoatere de sub urmărirea penală (SUP), după ce nici expertiza ADN şi nici alte probe administrate în cauză nu au putut să-l plaseze la locul faptei. De menţionat, totuşi, că ancheta a întârziat atât de mult din cauza expertizei ADN, după ce, în 2007, specialiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost prea ocupaţi cu investigarea cazului „Elodia" pentru a se mai ocupa şi de cazul de la Constanţa. Iar după ce tevatura „Elodia" s-a încheiat, specialiştii IGPR şi-au dat seama, culmea, că pierduseră ADN-ul lui Ipu, aşa că au solicitat noi mostre de la Constanţa. Fapta pentru care a fost cercetat Cristian Fălcuş s-a petrecut în seara de 16 februarie 2007, la atelierul auto SC Auto Stop Stil SRL, pe strada Atelierelor. În dosar, Ipu era bănuit că ar fi participat la cotonogirea lui Cristel, alături de Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, Cristian Gherghişan şi Petrică Tomescu, zis Frumuşelul. Infracţiunile pentru care a fost cercetat Fălcuş sunt tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, în sarcina sa procurorii reţinând că tentativa a fost comisă cu premeditare, în public, de o persoană care a mai săvârşit un omor.

ipu_-_cristel_gheorghiu_batut.jpg120 de zile de îngrijiri medicale

În rechizitoriul prin care Tomescu, Gherghişan şi Călimărea au fost trimişi în judecată, procurorii arată modul în care s-au derulat evenimentele. „S-a reţinut în sarcina celor patru inculpaţi", spun procurorii, „că, la data de 16 februarie 2007, în jurul orei 21.00, la atelierul de tapiţerie auto al SC Auto Stop Stil SRL (...), prin acţiuni conjugate, cu premeditare şi în public, prin împiedicarea martorilor să intervină în apărarea victimei, cu ameninţări, împreună au agresat-o pe partea vătămată Gheorghiu Cristian Marian, căreia i-au aplicat în mod repetat, cu intensitate, numeroase lovituri cu pumnii, picioarele, bâtă, sabie, toporişcă şi cuţit, pe toată suprafaţa corpului şi i-au provocat leziuni grave (...) care i-au pus viaţa în primejdie prin şoc hemoragic şi traumatic şi pentru care a necesitat în total circa 120 de zile de îngrijiri medicale". Potrivit declaraţiei date de Cristel în faza de urmărire penală, Ipu ar fi fost cel care l-a lovit primul dintre agresori, dându-i cu ranga peste faţă. Pe 14 mai 2007, procurorul care instrumentează cazul a decis efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice, prin care să se stabilească dacă ADN-ul descoperit pe sabia folosită în agresiune îi aparţine sau nu lui Ipu. Rezoluţia a fost înregistrată la Institutul de Criminalistică al IGPR, separat de cea care îi priveşte pe ceilalţi acuzaţi din dosar, Călimărea, Gherghişan şi Tomescu.

lucian_calimarea_petrica_tomescu_-_interlopi_material_ipu.jpgADN pierdut

De asemenea, procurorul care a instrumentat cazul intenţiona să-i confrunte pe Cristel şi Ipu şi să-l supună pe Ipu probei cu detectorul de minciuni. Astfel, pentru a nu se amâna cauza, cei trei au fost trimişi în judecată separat, iar Ipu a fost lăsat în urmă. Dosarul său a fost disjuns din dosarul celor trei, iar ancheta privind implicarea sa în altercaţie a fost continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Împinşi de la spate cu ancheta de procurorii constănţeni, criminaliştii IGPR au motivat, în cursul anului trecut, că expertiza durează atât întrucât cazul de la Constanţa a fost lăsat mai la urmă, tot IGPR-ul fiind pus pe jar cu dispariţia celebrei Elodia Ghinescu. Între timp, vâlva creată de dispariţia avocatei braşovene s-a mai domolit, iar Inspectoratul General de Poliţiei şi-a adus aminte şi de anchetele de la Constanţa care trenează din cauza lor. Din păcate, când au vrut să se apuce de treabă, experţii au constatat că, între timp, pierduseră ADN-ul lui Fălcuş, astfel că au solicitat, din nou, mostre de la Constanţa. Ipu a explicat că este posibil ca amprentele sale să fi fost găsite la locul altercaţiei din cauză că, într-adevăr, a trecut pe la atelierul auto, însă cu câteva ore bune înainte de a avea loc scandalul. De curând, criminaliştii IGPR au transmis procurorilor din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa rezultatele expertizei ADN. Din fericire pentru IPU, acestea au fost negative, ceea ce înseamnă că ADN-ul lui nu a fost găsit pe sabia cu care a fost tăiat Cristel. De asemenea, nici celelalte probe administrate în cauză nu au putut să-l plaseze pe Fălcuş la locul faptei. Numai cu declaraţia lui Cristel să-l incrimineze (Cristel devenit, la rândul său, oarecum nesigur pe ce a observat în seara în care a văzut moartea cu ochii) şi în lipsa altor dovezi, procurorii au fost nevoiţi să închidă cazul. Faţă de Cristian Fălcuş s-a dat o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală cu privire la săvârşirea faptelor de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav.

14 ani pentru omor calificat

În ceea ce-l priveşte pe Fălcuş, acesta nu este singurul dosar în care era cercetat pentru asemenea fapte. Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se află dosarul „Bamburic", în care cercetările au fost disjunse faţă de Fălcuş şi faţă de alte persoane privind tentativa de asasinat comisă asupra omului de afaceri Liviu Bamburic, în ianuarie 2008. Cristian Fălcuş este bănuit că ar fi intermediat asasinarea afaceristului. Trebuie menţionat că, în cazul „Cristel", lui Fălcuş i se imputa comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, deoarece, dacă victima şi-ar fi pierdut viaţa, Cristel ar fi fost al doilea om ucis de Ipu. În 1995, în urma unei altercaţii cu un prieten al său, petrecută în faţa Cazinoului din Mamaia, Fălcuş a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani, pentru omor calificat. În 2006, Ipu a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii