Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun sursele judiciare despre năvala mascaţilor în Petromin SA (galerie foto)

ro

02 Jun, 2011 00:00 3033 Marime text
Petromin_2.jpg„(...) Voi fi nevoită să merg cu procuratura la Petromin pentru a-i scoate din sediu pe Chiforeanu şi pe Bud"

La sediul Companiei Naţionale Maritime Petromin SA şi-au făcut apariţia, ieri dimineaţă, mai mulţi luptători care, însoţiţi de procurori şi de Ionela Irina Grigorescu, administratorul special al companiei, au început să pună sigiliu pe fiecare automobil, birou şi dosar aflat în patrimoniul instituţiei. Mult după miezul zilei, directorul general al companiei, Florentin Chiforeanu, acompaniat de două avocate, a venit pentru a vedea ce se întâmplă. Surse judiciare ne-au declarat că, per total, se vehiculează un prejudiciu de aproape 200 de milioane de dolari.

petromin-petromin_2.jpgDuminică, 29 mai 2011, ora 11.00. Directorul general al Companiei Naţionale Maritime Petromin SA, Florentin Chiforeanu, a organizat alături de directorul Departamentului Nave din cadrul companiei, Horia Bud, o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a spun că instituţia mai sus precizată nu are niciun leu datorie către fostul partener austriac Voestalpine şi că totul a fost o „intoxicaţie". Mai mult decât atât, tot în cadrul evenimentului de duminică, Florentin Chiforeanu a susţinut că Mihai Andrei, fostul director general al companiei naţionale maritime a semnat, la cererea Voestalpine, o scrisoare de garanţie prin intermediul căreia obliga Petromin să achite suma de aproape 13 milioane de euro austriecilor. În colimatorul lui Chiforeanu a mai intrat şi Elena Dăscălescu, în calitate de administrator judiciar, precum şi Irina Ionela Grigorescu, care este administrator special al companiei. Pe data de 29 mai, Florentin Chiforeanu şi Horia Bud au făcut publică o plângere penală făcută împotriva celor două femei.

Plângere penală

„Prin înscrisul «Decizie» (nedatată, neînregistrată) emis de către administratorul special Grigorescu Irina Ionela şi avizat de administratorul judiciar Dăscălescu Elena, s-a dispus încetarea contractului de mandat nr. 1536/15.03.2010 al dl. Chiforeanu Florentin prin care acesta a fost numit în funcţia de director general al CNM Petromin SA. Totodată, prin aceeaşi decizie s-a exprimat opinia nelegalităţii şi nevalabilităţii contractului de muncă la sus-numitului, precum şi a tuturor înscrisurilor emise de Florentin Chiforeanu şi Horia Bud, motivate de lipsa legalităţii de reprezentanţi legali ai companiei. Analizând această decizie, am constatat că este emisă cu încălcarea flagrantă a legislaţiei în vigoare spre limita infracţională. În primul rând, decizia poartă o stampilă cu numele companiei, care astfel cum este realizată poate angaja aparent răspunderea companiei. Nu cunoaştem modalitatea în care doamna Grigorescu Irina Ionela a putut confecţiona o astfel de ştampilă în condiţiile în care orice ştampilă trebuie eliberată în baza documentelor originale ale companiei, documente care nu au fost puse niciodată la dispoziţie doamnei Grigorescu Irina Ionela, deoarece aceste documente se păstrează în seiful companiei. (...)", se mai arată în plângerea penală semnată de către Florentin Chiforeanu. În replică, Irina Ionela Grigorescu ne-a declarat că va fi nevoită să meargă cu procuratura la Petromin pentru a-i scoate din sediu pe Chiforeanu şi pe Bud.

Petromin, pe lista către FMI ?

Zis şi făcut! În dimineaţa zilei de ieri, mai mulţi luptători ai Direcţiei de Intervenţii şi Acţiuni Speciale Constanţa, care, însoţiţi de procurori şi de Ionela Irina Grigorescu, administratorul special al companiei, au început să pună sigiliu pe fiecare automobil, birou şi dosar aflat în patrimoniul instituţiei. Mult după miezul zilei, directorul general al companiei, Florentin Chiforeanu, acompaniat de două avocate, a venit pentru a vedea ce se întâmplă în sediul instituţiei pe care o conduce. Potrivit unor surse judiciare, per total, se vehiculează un prejudiciu de aproape 200 de milioane de dolari. Aceleaşi voci arată că CNM Petromin SA a figurat pe lista garanţiilor întocmită de Guvernul României şi înaintată Fondului Monetar Internaţional. Deşi am încercat să luăm legătura cu Florentin Chiforeanu, acest lucru nu a fost posibil.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 02 Jun, 2011 07:07 theodor nita fosta vaocat al mafiei-ce avere ilicita are?dga si dna sri ani si csm sa spuna de unde vile de milioane masini lux iltimul tip-mercedes audi bmw jeep peugeot etc-de cind folosesti procuratura si nu executorul judecatoresc dna g?al quida si abuzuri-traian basescu tace ca si kovesi laura codruta-si csm-horatiu dumbrava