Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:24 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călăul taximetristului Hari Băcanu cere eliberarea

ro

12 Jan, 2011 02:01 1090 Marime text
Dumitru Cănănău, unul dintre criminalii taximetristului Hari Băcanu, condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, vrea să iasă din penitenciar. Individul s-a adresat judecătorilor Tribunalului Constanţa, cu o cerere de întrerupere a executării pedepsei. Mai exact, este vorba despre individul care declara „precizez că am dat foc cadavrului în ideea de a se şterge amprentele pe care le-am putut lăsa pe acesta. Nu l-am dezbrăcat de haine, ci pur şi simplu i-am dat foc îmbrăcat".

Pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 18235/118/2010, în care Dumitru Cănănău le-a solicitat magistraţilor să-i aprobe cererea de întrerupere a executării pedepsei şi să-i dea voie să părăsească Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă pentru o perioadă determinată. Iar aceasta, în condiţiile în care, în declaraţia dată în faţa procurorilor înainte ca cel de-al treilea complice să se sinucidă în penitenciar şi vina să fie pusă exclusiv pe seama lui de criminalii rămaşi în viaţă, Dumitru Cănănău a recunoscut că l-a ucis cu sânge rece pe Hari Băcanu. Acesta a relatat despre modul în care el, împreună cu Paul Adam Mecu şi Cosmin Grigoraş s-au hotărât să tâlhărească un taximetrist, pentru a face rost de bani. „În timp ce discutam la Cosmin acasă, Paul a venit cu ideea să furăm o maşină şi s-o vindem dezmembrată, pentru că el avea permis de conducere. După ce am ieşit din casă, Cosmin a venit cu ideea că mai bine ar fi «să facem un taxiu», adică să jefuim un taximetrist", a declarat Cănănău în faţa anchetatorilor. Pe drum, s-au decis să-l omoare pe taximetrist.

Execuţia

„În momentul în care a oprit, eu l-am prins de gât cu un şiret pe care îl aveam asupra mea pe şofer, iar în acelaşi timp, Cosmin îl lovea cu pumnii în zona capului, iar Paul l-a lovit cu un pistol cu aer comprimat în zona capului, după care a tras cu acest pistol în zona capului-feţei, întrucât acesta continua să se opună, dându-ne seama că şoferul a murit", a povestit Cănănău execuţia. În continuare, acesta a precizat că „pentru a nu lăsa urme, ne-am hotărât să incendiem cadavrul. Cosmin a stropit cadavrul cu benzina pe care o avea asupra sa, într-un bidon de cinci litri (...) Precizez că eu am dat foc cadavrului cu o brichetă pe care mi-a dat-o Paul. Cred că era deja mort atunci când i-am dat foc, pentru ca-l loviserăm violent şi fusese şi împuşcat". Întrebat de mai multe ori dacă el a fost cel care a incendiat trupul neînsufleţit al victimei, Cănănău a confirmat la Parchet de fiecare dată, oferind şi posibile explicaţii ale gestului său: „Precizez că am dat foc cadavrului în ideea de a se şterge amprentele pe care le-am putut lăsa pe acesta. Nu l-am dezbrăcat de haine, ci pur şi simplu i-am dat foc îmbrăcat. Probabil că, atunci când a fost târât, i s-au strâns hainele şi din cauza focului s-au împrăştiat. Bricheta am aruncat-o lângă cadavru, pentru că, atunci când i-am dat foc, a bufnit, aprinzându-se brusc". Iar cu aşa o declaraţie la activ, Dumitru Cănănău cere să fie lăsat în libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii