Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aruncat de pe pod de doi necunoscuti

ro

01 Mar, 2004 00:00 675 Marime text

Tentativa de omor la Ovidiu

Ion Ilie a fost, sambata, la un pas de a-si pierde viata dupa ce doi necunoscuti l-au aruncat de pe podul din Ovidiu * Batranul a cazut in cap de la peste patru metri si a zacut timp de aproape doua ore in stare de inconstienta * Victima a fost dusa la spital de o masina a Politiei * Pensionarul a declarat ca nu are nici un dusman si nu ii cunoaste pe cei doi agresori * Ilie se afla, in prezent, in afara oricarui pericol * In urma cu 12 ani, acesta a fost talharit de mai multi indivizi, pe cand se intorcea in localitate

Incident neobisnuit petrecut, sambata dupa-amiaza, in orasul Ovidiu, unde un batran de 66 de ani din localitate, om linistit si fara dusmani, a fost la un pas de a-si pierde viata dupa ce doi necunoscuti l-au aruncat de pe pod. Ion Ilie a mers sambata intr-o vizita la un fost coleg de serviciu. In jurul orei 16.00, cei doi batrani s-au despartit si Ilie s-a indreptat spre casa. In momentul in care a ajuns la intrarea pe podul care face legatura intre Ovidiu si drumul spre Lumina, Ilie a fost ajuns din urma din doi necunoscuti. Fara sa-i adreseze vreun cuvant, cei doi s-au repezit si l-au imbrancit pe batran de pe pod, acesta cazand pe o platforma de beton, de la peste patru metri inaltime. Impactul cu solul a fost unul deosebit de violent, barbatul pierzandu-si cunostinta dupa ce s-a lovit cu capul de asfalt. Dupa mai bine de doua ore, pensionarul a fost vazut de un trecator, iar acesta, la randul sau, a sesizat un echipaj al Politiei Rutiere, care se afla la intrarea in localitate. Masina politiei l-a transportat pe ranit la Spitalul Judetean Constanta. Adus la Urgenta in stare foarte grava, batranul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, fiind internat in sectia de Neurochirurgie. In prezent, Ion Ilie se afla in afara oricarui pericol, dar continua sa ramana internat pentru tratarea leziunilor suferite. Pacientul a declarat ca a apucat foarte putin sa vada fetele agresorilor, dar oricum nu ii cunostea. Batranul spune ca nu are nici un dusman care sa-i vrea atat de mult raul. Mai mult, nici unul dintre bunurile pe care le avea asupra sa in momentul faptei nu a fost sustras de agresori. Nu este pentru prima data cand Ion Ilie este victima unei astfel de agresiuni fizice. In anul 1992, pe cand se intorcea dimineata de la o ferma din Nazarcea, Ilie a fost atacat de mai multi indivizi. Acestia l-au batut cu salbaticie si l-au deposedat de toti banii pe care ii avea asupra sa. Mai mult, la acea data, unul dintre faptuitori i-a aplicat batranului mai multe lovituri de cutit la nivelul membrelor inferioare. Ion Ilie a declarat ca intentioneaza sa depuna plangere penala. Politistii au demarat imediat cercetarile in acest caz, pentru a stabili identitatea autorilor. De asemenea, organele de cercetare penala urmeaza sa stabileasca daca faptele s-au petrecut chiar asa cum au fost relatate de victima. Este posibil ca batranul sa fi cazut si sa fi inventat povestea cu cei doi agresori, dar aceasta varianta este totusi putin plauzibila. Ramane "in picioare" varianta unei razbunari. In cazul in care vor fi identificati si retinuti agresorii, acestia vor raspunde pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala grava. Incadrarea juridica a infractiunii se poate modifica de la vatamare corporala si chiar pana la tentativa de omor, in functie de rezultatele anchetei si de zilele de ingrijiri medicale ale victimei. In ancheta demarata in acest caz, politistii se folosesc de semnalmentele puse la dispozitie de pacient.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii