Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestati pentru ca au stricat imaginea spitalului

ro

04 Sep, 2009 03:12 997 Marime text

„Propunerea de arestare preventivă a fost admisă pentru că am fi stricat imaginea instituţiei la care lucram. Consider că împrejurarea că pretinsa activitate infracţională pe care aş fi desfăşurat-o ar fi afectat imaginea instituţiei nu poate fi un temei pentru arestarea mea, din moment ce beneficiez de prezumţia de nevinovăţie".

Acestea au fost cuvintele Mariei Magdalena Popovici Necula, poziţia fiind exprimată din boxa arestaţilor, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Fosta şefă a Serviciului Investiţii Dezvoltare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa s-a declarat nevinovată de acuzaţiile de luare de mită aduse şi a cerut să fie cercetată în stare de libertate. „Atâta timp cât eşti în arest, nu-ţi poţi dovedi nevinovăţia, menţinerea în arest echivalează în imaginea opiniei publice cu vinovăţia, astfel, eu nu-mi pot apăra imaginea de bun profesionist", a arătat Necula. Totodată, femeia a negat că şi-ar fi renovat locuinţa de serviciu prin intermediul firmei care efectua reparaţiile de la SCJU. La rândul său, Valentin Crăciun s-a declarat, de asemenea, nevinovat: „Nu am pretins şi nu am primit nicio sumă de bani pentru semnarea situaţiei de plată, având în vedere că atribuţiile mele de serviciu nu prevăd achitarea acestora de către mine". Crăciun a povestit că, pe 28 august, în ziua flagrantului, a venit la el denunţătorul Tudor Cimcu, zis Naşul, şi a insistat ca el să primească suma de 5.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor materiale pe care firma SC Cosmioana SRL ar fi trebuit să i le livreze. Avocatul Cătălin Filişan, reprezentantul lui Crăciun, a precizat că, în ziua flagrantului, denunţătorul a fost cel care l-a contactat de mai multe ori pe clientul său şi a insistat să-i dea respectivii bani. În acest sens, avocatul a amintit inclusiv despre agenţii provocatori despre care vorbeşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În ciuda argumentelor aduse de apărare, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au respins recursurile celor doi suspecţi împotriva arestării preventive. Totuşi, instanţa a admis recursul declarat de procurori în aceeaşi cauză şi a decis majorarea zilelor de arest preventiv de la 20, câte hotărâse iniţial Tribunalul, la 29 de zile. Decizia este definitivă. Crăciun şi Necula au fost arestaţi pe 29 august, în urma unui flagrant realizat cu o zi înainte, în care Valentin Crăciun a fost depistat primind de la un denunţător suma de 5.000 de lei. Acuzaţiile care li se aduc sunt de luare de mită.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii