Arestări preventive la Constanţa în cazul ţepei de 11 milioane de euro
Arestări preventive la Constanţa în cazul ţepei de 11 milioane de euro
17 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
3525
Marime text



Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Serviciul Teritorial Bucureşti, cu sprijinul echipelor speciale ale Jandarmeriei, au efectuat, zilele trecute, 42 de descinderi la adresele mai multe indivizi în mai multe judeţe din ţară, printre care şi în Constanţa. Cele 32 de persoane identificate de procurori ar face parte dintr-o grupare specializată în atacuri informatice prin tehnologia Voice over IP - telefonie prin Internet condusă de Cristian Ciuvaş şi de Cătălin Zlate, zis Roşcatu. Acesta din urmă, alături de alţi indivizi, a fost condamnat, în luna noiembrie, de Judecătoria Tribunalului Constanţa pentru infracţiuni privind comerţul electronic. Revenind la soluţia pronunţată de Tribunalul Constanţa, care poate fi atacă cu recurs, putem spune că acesta îi vizează pe Ştefan Clocean, Sebastian Glogloth dar şi pe Marian Răzvan Scurtulescu, aceştia fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Constanţa.
1.500.000 de apeluri
Potrivit oamenilor legii, grupul "infracţional organizat, iniţiat şi coordonat de Cătălin Zlate şi Cristian Ciuvaş, care aveau ca principală activitate infracţională accesarea fără drept a numeroase sisteme informatice configurate în vederea folosirii tehnologiei VoIP (Voice over IP - telefonie prin internet)". Mai mult decât atât, la momentul prezentării cazului, reprezentanţii Poliţiei Române au spus că pentru a-şi mări beneficiile materiale, cei doi "au recrutat iniţial persoane apropiate pentru a desfăşura acest tip de activitate infracţională". "Aceştia, la rândul lor, pe parcursul anului 2010 au recrutat alte 30 de persoane de cetăţenie română pe care le-au instruit în vederea obţinerii de date ale unor conturi VoIP şi a efectuării de apeluri frauduloase. Practic, în perioada februarie - decembrie 2010, cei aproximativ 40 de membri ai grupării, prin intermediul societăţii deschise de cei doi lideri, au efectuat aproximativ 1.500.000 de apeluri ce totalizează 11.000.000 de minute de convorbiri frauduloase, creând, astfel, un prejudiciu estimat la peste 11.000.000 de euro", au conchis poliţiştii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii