Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:40 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20.000 de euro pentru o hartă cadastrală Un recidivist, arestat în Bucureşti pentru „pilele" în Primăria Constanţa

ro

07 Jul, 2012 03:02 1630 Marime text
Magistraţii din cadrul Tribunalului Bucureşti au decis arestarea pentru 29 de zile a unui bărbat care ar fi pretins că are influenţă asupra unor angajaţi ai Primăriei Constanţa.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că efectuează cercetări penale faţă de Mihai Stoica, recidivist, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Organele de anchetă susţin că, în perioada 16 mai - 4 iulie, inculpatul ar fi pretins de la un denunţător suma de 20.000 de euro pentru ca, prin influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor de la Primăria municipiului Constanţa, să îi determine pe aceştia să-i elibereze denunţătorului o hartă cadastrală necesară revendicării unui teren în suprafaţă de 50 de hectare, situat pe raza judeţului Constanţa, localitatea Costineşti. „Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 4 iulie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 5 iulie 2012 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Stoica Mihai pe un termen de 29 de zile", conform organelor de cercetare. Potrivit unor surse, Primăria Constanţa nu deţine hărţile cadastrale ale localităţii Costineşti. Pe data de 5 iulie, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 26059/3/2012, în care Mihai Stoica a avut calitatea de inculpat. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii