Se scufunda barca lui Mazare? Sobolanii au inceput sa fuga

Se spune despre navele aflate în larg că poţi să-ţi dai seama că sunt în pericol iminent de scufundare în momentul în care sunt părăsite de şobolani. Marinarii experimentaţi spun că în clipa în care şobolanii încep să fugă care pe unde apucă, este clar că şansele devin din ce în ce mai mici ca vasul să depăşească primejdia. Observând evoluţia procesului în care Radu Ştefan Mazăre este judecat pentru un prejudiciu de circa 114 milioane de euro, presupus a fi creat prin retrocedarea terenurilor Constanţei, găsesc că, în mod similar navelor aflate în pericol de scufundare, „şobolanii" au început să părăsească barca primarului.

În urmă cu mai bine de un an, scriam despre aşa-numita „falangă" a lui Mazăre. Mai exact, era vorba despre oamenii pe care primarul îi avea pe poziţia de înaintaşi în procesul de mega-corupţie în care ocupă locul acuzatului, alături de alte 35 de persoane. Vorbeam despre oamenii băgaţi la înaintare, eşantionul unu, carnea de tun. Despre cei care vor cădea primii, fiind, în esenţă, prea mici pentru a rezista vâltorii în care, vrând-nevrând, au nimerit. Spun „vrând-nevrând" pentru că am convingerea că, în ciuda numeroaselor acuzaţii aduse tuturor suspecţilor din dosar de către procurorii anticorupţie, cel puţin o parte dintre aceştia au ajuns în această poziţie neputând rezista vârtejului. „Uraganului" Mazăre. Au fost atraşi în suveica retrocedărilor aşa cum, rând pe rând, maşini, case, vile şi hambare sunt luate pe sus în vâltoarea uraganului, în vârtej, în „twister"-ul ameţitor. O dată ajunşi însă în mijlocul evenimentelor, au rămas. Fie din convingere, fie din nevoia de câştig, fie din devotament, fie din frică. Au ales să nu plece. Mângâiaţi de argumentele liniştitoare, cei mici au rămas, neştiind, sau poate chiar şi bănuind, înfricoşaţi, că vor fi eşantionul unu. Chiar când li s-a cutremurat lumea şi au fost trimişi în judecată, au rămas în continuare în barcă. În barca primarului. Pericolul nu era iminent. Sau, mai bine zis, încă nu-l simţeau ca fiind aşa. Dar lucrurile s-au schimbat. Judecătorii s-au schimbat, iar ceea ce părea a fi cerul senin descris în argumentele pentru care au rămas la început, a început să semene din ce în ce mai mult cu liniştea de dinainte de furtună. Şi au început, în cele din urmă, să simtă apropierea furtunii. Aşa că, rând pe rând, acum încep să plece. Poate nu toţi o rup în mod evident şi definitiv cu barca în care s-au legănat o vreme. Poate nu toţi îşi iau jucăriile şi fug, speriaţi, acasă, departe de vâltoare. Cert este, însă, că toţi au început să simtă pericolul. Şi încep să se teamă: demisionează, îşi angajează alţi avocaţi şi par să nu se mai lase convinşi de calmul ce li-l promite „comandantul". Nu mai au încredere în nimeni din vechii camarazi. Au început să-şi dea seama că sunt eşantionul unu. Şi au început să fugă, precum şobolanii înainte de furtună.