Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu Hasotti sau cum sa ne bagam in seama

ro

07 Apr, 2008 00:00 984 Marime text
1207506293.jpg

Ca orice parlamentar si, in general, ca orice politician, si senatorul PNL de Constanta, Puiu Hasotti, nu are doua vorbe la un loc. Si pentru asta, mai duce un pic partidul din care face parte in jos.

Zilele trecute, inainte de inceperea summit-ului, mai mult asa, sa-i luam un pic peste picior, am intrebat, pe ici, pe colo, pe unii dintre sefii de institutii deconcentrate ce vor face ei pentru buna desfasurare a celei mai mari reuniuni internationale care a avut loc pana acum la noi in tara. Ce nu ne-au auzit urechile?! Unii se credeau cei mai importanti pentru ca verificau introducerea in cazanele summit-ului a tuturor buruienilor, gen patrunjel, busuioc, marar etc. Sau a bucatilor de carne, malai sau bucati de varza murata pentru sarmale. Si cate si mai cate, nefiind relevant acum sa le reamintim. Drept este ca nu ne-a trecut prin minte sa-l intrebam ceva si pe senatorul Puiu Hasotti. Daca noi nu l-am vrut, s-a vrut el integrat in summit-ul NATO. Si a iesit in fata, cu o interventie, asa, mai mult pentru a se afla in treaba. Astfel, joia trecuta, vicepresedintele PNL a declarat ca "maniera de interventie a fortelor de ordine contra manifestantilor anti-NATO, in zona Timpuri Noi din Capitala, a fost contextuala si proportionala cu importanta evenimentului a carui securitate trebuie sa o asigure". Adica, pentru binele summit-ului, pacifistii trebuiau batuti, incatusati, incarcerati. Mai exact, ca inainte de Revolutie: cine nu e cu noi este impotriva noastra si trebuie eliminat. Hasotti si-a si justificat spusele: "Trebuie sa avem in vedere ca summit-ul NATO este cel mai important eveniment organizat de Romania, in toata istoria acestei tari, si avem o raspundere deosebita". "In acest context s-a produs si interventia fortelor de ordine, la Timpuri Noi, iar in cazuri speciale, mai bine facem o eventuala nedreptate decat o eventuala dezordine", a mai filosofat senatorul. Si iata ca, dupa ceva timp, gandirea sa dintr-o data a luat o alta directie. "Regret si retractez in totalitate declaratia pe care am facut-o joi, intr-o conferinta de presa, chiar daca a fost formulata mult mai nuantat decat a fost preluata de unele publicatii. Din pacate pentru mine, afirmatiile facute in acest caz nu s-au bazat pe toate informatiile necesare, nu stiam, spre exemplu, ca tinerii protestatari au fost agresati de politie, dar, chiar si asa, retractez public declaratia respectiva si imi pare rau ca am facut-o, pentru ca ideile exprimate nu reflecta crezul meu despre democratie si despre drepturile omului". Asa, mai pe sleau. Hai sa ne aflam in treaba si sa mai stie lumea ca existam.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii