Afara cu bugetarii sinecuristi!

Bugetarii sunt indignaţi de tăierea salariilor cu 25%. Am asistat cu toţii la circul protestatar. Unii dintre ei sunt îndreptăţi în demersul lor, alţii însă nu merită nici 10% din salariul pe care îl au, pentru munca pe care chipurile o depun.

Am sunat ieri, la ora 10.00, la una dintre agenţiile aflate în subordinea Guvernului. Am sunat pe trei numere de telefon pe care le găsisem pe un comunicat mai vechi, actualul site al instituţiei fiind nefuncţional. Am avut ghinionul să-mi ţiuie faxul la două dintre ele. Mi-am luat inima în dinţi şi am încercat a treia oară. Aveam şi un as în mânecă: ştiam un număr de interior, pentru că - să ne înţelegem - linia la care am sunat era cu robot din acela care, dacă nu ştii un interior salvator, te lasă să aştepţi un timp, după care îţi spune pe o voce ironică „buh bye!" şi îţi închide automat. Deci eram aproape sigură că, după câteva încercări ratate, o să mi se răspundă în cele din urmă. Eronat! Nu mi-a răspuns nimeni. Deci, la ora 10.00, într-un anumit birou - nu zic în toate, nici măcar majoritatea - dintr-o instituţie a statului, cu sediul în Capitală, puteai să dai cu tunul că nu omorai pe nimeni. Să nu pierdem din vedere faptul că era luni dimineaţă, adică început de săptămână. Vinerea ştiu că nu-i mai găseşti după prânz, pe majoritatea celor care lucrează la stat. Dar lunea?! Nu pot să spun că nu m-aş fi aşteptat, pentru că aş părea naivă şi, Slavă Domnului, am văzut cum se lucrează în instituţiile publice, cât ţine pauza de masă, care se transformă în pauză de shopping pentru anumite dudui angajate pe ochi frumoşi, sau în pauze prelungite de ţigară. Dar atunci, de ce se mai plâng bugetarii că li se scad salariile sau că se fac disponibilizări? Unii chiar merită puşi pe liber, pentru simplul motiv că nu-şi justifică salariul. Am reuşit în cele din urmă să vorbesc cu unul dintre directorii agenţiei, pentru că, la câtă treabă e de făcut într-o astfel de structură, trebuie să fie mai mulţi. Mi-a răspuns la telefon pe o voce oţărâtă de parcă aş fi sunat la 'mneaei acasă şi abia s-ar fi târât din pat la telefon. „Aa, da' nu sunt eu persoana cu care tre' să staţi de vorbă. Cu domnu' preşedinte tre' să vorbiţi, da' e plecat în străinătate săptămâna asta", mi-a spus pe un ton expeditiv şi voit neprietenos directoarea pe care tocmai o deranjasem. Am cerut, evident, numele preşedintelui - adică alt director şi el - pentru că nu-l puteam găsi pe site-ul dezafectat al instituţiei. Atât i-a trebuit gaiţei de la capătul firului: mi-a spus răstit numele, de parcă aş fi întrebat-o ce salariu ia ca să dormiteze în birou. Evident că nu am înţeles şi am rugat-o să mi-l repete. L-a silabisit într-un mod răspicat, ca pentru proşti, poate m-oi simţi ca atare. De prisos să mai spun că nu am reuşit să aflu cine-i ţine locul preşedintelui bugetar, plecat în excursii peste hotare. Jenant.